Netflix a numit-o din nou pe Susan Rice în consiliul său de administraţie

S.B.
Companii / 10 septembrie 2023

Netflix a numit-o din nou pe Susan Rice în consiliul său de administraţie

Netflix a renumit-o pe fosta oficială la Casa Albă şi ambasadoare la ONU Susan Rice în consiliul său de administraţie, potrivit unui anunţ al serviciului de streaming, informează news.ro.

Rice a făcut parte din consiliul de administraţie al Netflix din 2018 până în 2020, înainte de a prelua un rol în administraţia preşedintelui Joe Biden, de consilier pentru politică internă.

"Susan a avut multe contribuţii valoroase când ni s-a alăturat pentru prima dată şi ştim că experienţa ei dovedită şi expertiza operaţională vor fi de nepreţuit în viitor", au declarat Ted Sarandos şi Greg Peters, co-directorii generali ai Netflix, într-un comunicat.

Înainte de prima ei perioadă în conducerea Netflix, Rice a avut o carieră lungă la Washington, cu funcţii care au inclus rolurile de consilier pentru securitate naţională şi ambasador la Naţiunile Unite, sub preşedintele democrat Barack Obama.

Rice a spus că este încântată să se alăture consiliului de administraţie al companiei, invocând angajamentul acestuia "de a ridica poveştile oamenilor din întreaga lume".

"Aştept cu nerăbdare să contribui cu experienţa mea internaţională şi naţională în acest moment de provocare în industria divertismentului", a spus Rice.

Hollywood-ul se confruntă cu greve ale scriitorilor şi actorilor, primele greve duble din ultimii 63 de ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb