Republica Moldova şi-a retras angajaţii pe care îi avea în patru puncte de control la frontieră care se aflau pe teritoriul Ucrainei, din cauza riscurilor asociate cu războiul, dar autorităţile sunt în discuţii pentru ca reprezentanţii Serviciului de Grăniceri din Ucraina să treacă pe teritoriul Republicii Moldova pentru controale comune, a declarat marţi ministrul afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, la Moldova 1, potrivit NewsMaker. „O măsură care a fost dispusă ţine de retragerea angajaţilor Poliţiei de Frontieră şi ai Serviciului Vamal din punctele de control comun care se aflau pe teritoriul Ucrainei", a declarat Daniella Misail-Nichitin, conform aceleiaşi surse.
Deocamdată, această acţiune a fost realizată în patru puncte de trecere a frontierei, a precizat ea. „Suntem în discuţii cu partea ucraineană, pentru ca şi reprezentanţii Serviciului de Grăniceri din Ucraina să treacă pe teritoriul Republicii Moldova, astfel încât controlul comun să fie realizat exact în aceeaşi manieră", a declarat ministrul. „Asta ar fi minimul de măsuri necesare pentru a reduce din riscurile asociate războiului din Ucraina şi atacurilor care se produc în imediata vecinătate a frontierei de stat a Republicii Moldova", a explicat Daniella Misail-Nichitin.
Întrebată dacă urmează să fie instituite puncte comune de control pe teritoriul Republicii Moldova, câte vor fi şi în ce etapă se află discuţiile, ministrul a răspuns: „La moment, este vorba despre două puncte de trecere a frontierei. Cel puţin acestea sunt aranjamentele agreate, inclusiv cu partea ucraineană. Bineînţeles, pe viitor, pe dimensiunea de termen mediu, vor fi analizate şi alte puncte, în dependenţă de gradul de risc al incidentelor".
În ultimele luni, armata rusă a lansat mai multe atacuri cu drone asupra unor obiective din Ucraina situate în apropierea frontierei cu Republica Moldova. În august şi septembrie, autorităţile au raportat atacuri asupra unor puncte de trecere ucrainene aflate în vecinătatea graniţei moldoveneşti, inclusiv la Tabaci, Vînohradivka şi Starokazace, ceea ce a dus la suspendarea temporară a activităţii unor puncte de trecere şi la evacuarea persoanelor aflate în zonă.
Pe 11 septembrie, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a anunţat că în posturile vamale de frontieră Giurgiuleşti-Reni, Briceni-Rosoşani şi Criva-Mămăliga este instituit control comun moldo-ucrainean, iar personalul Serviciului Vamal şi al Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova îşi desfăşura activitatea de control pe teritoriul Ucrainei. Instituţia anunţa că, în contextul evoluţiei situaţiei de securitate din proximitatea frontierei moldo-ucrainene, începând cu 12 septembrie, pentru o perioadă de 90 de zile, modul de organizare a activităţii de control în cele trei posturi va fi ajustat temporar. „Astfel, din considerente de securitate, personalul autorităţilor de control ale Republicii Moldova va reveni pe teritoriul naţional şi îşi va desfăşura activitatea în infrastructura existentă din Republica Moldova", menţiona Serviciul Vamal.
Daniella Misail-Nichitin declara pe 7 octombrie că autorităţile moldoveneşti discută retragerea angajaţilor Republicii Moldova din punctele de trecere a frontierei pe teritoriul moldovean. „Din două puncte de trecere, au fost retraşi deja (Criva şi Palanca), dar îi vom retrage şi pe ceilalţi de la punctele comune aflate pe teritoriul Ucrainei. Acesta vor activa pe teritoriul Republicii Moldova", preciza ministrul.
Marţi, Poliţia de Frontieră a declarat pentru Europa Liberă că autorităţile de la Chişinău examinează o propunere a Kievului de a organiza controale comune la anumite puncte de trecere a frontierei, pe teritoriul moldovean, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile ruseşti asupra infrastructurii de frontieră a Ucrainei.





























































Opinia Cititorului