Liderii coaliţiei guvernamentale nu au ajuns azi la o decizie privind eliminarea impozitului minim, urmând ca toate măsurile anticriză propuse de social-democraţi să fie discutate în cadrul comisiilor de specialitate ale PSD şi PD-L, a declarat vicepremierul Dan Nica.
"Urmează ca, în cursul săptămânii viitoare, să avem o viziune foarte clară asupra implicaţiilor pe care le vor avea măsurile discutate: neimpozitarea profitului investit, impozitul minim, etc. Avem mai multe propuneri pe care dorim să le introducem în discuţia coaliţiei şi decizia a fost ca această comisie să le analizeze pe fiecare dintre ele, să facă evaluările necesare şi recomandarea când trebuie să intre în vigoare", a precizat vicepremierul social-democrat.
El a spus că primele date din partea Ministerului Finanţelor vor fi prezentate după 20 iulie, urmând să se stabilească care sunt implicaţiile financiare ale măsurilor propuse şi cum s-ar putea compensa o anumită scădere a veniturilor la bugetul de stat.
"La sfârşitul lunii vom avea şi delegaţia FMI la Bucureşti şi, conform acordului de împrumut, suntem obligaţi să discutăm aceste măsuri şi cu ei", a adăugat Nica.












































