NICOLAE CIUCĂ: "1,25 miliarde de euro din fonduri UE, pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor"

S.B.
Politică / 19 decembrie 2022

"1,25 miliarde de euro din fonduri UE, pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor"

Premierul Nicolae Ciucă anunţă că în şedinţa de Guvern de luni va fi dezbătut un proiect de ordonanţă de urgenţă în baza căruia 1,25 de miliarde de euro din fonduri europene vor fi utilizate pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor, informează Agerpres.

"În agenda de astăzi avem un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care sprijinim creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe. Este o măsură pe care o considerăm ca fiind complementară la deciziile pe care le-am luat deja în acest sens şi care este foarte bine venită în actualul context, în care căutăm să adoptăm măsuri cât mai aplicate pentru creşterea eficienţei energetice şi, desigur, economisirea energiei. Prin ordonanţa de astăzi asigurăm finanţarea acestor proiecte în procent de 90% din fonduri nerambursabile, fonduri europene. Din cele 10 procente rămase, 7% vor fi acoperite din bugetele locale, iar procentul de maxim 3% va fi acoperit de către asociaţiile de proprietari", a spus Nicolae Ciucă.

El a menţionat că este vorba despre o măsură prevăzută în Politica de coeziune pentru perioada 2021-2023, măsură care are alocată o sumă de 1,25 miliarde euro.

Premierul Nicolae Ciucă a reamintit că prin Ministerul Dezvoltării se derulează deja şi alte măsuri pentru creşterea eficienţei energetice, precum "Valul renovării", pentru care sunt alocate aproximativ 5,5 miliarde de euro.

"Sunt convins că prin toate aceste demersuri pe care le adoptăm vom contribui la îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare, din PNRR. Şi, în mod deosebit, trebuie să subliniem că dorim să luăm decizii astfel încât fiecare cetăţean, fiecare autoritate locală să resimtă efectul pe care aceste fonduri de care dispunem le produc la nivelul fiecărui cetăţean, la nivelul fiecărei localităţi din ţara noastră", a spus premierul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb