Nicolae Ciucă a avut o convorbire telefonică cu premierul canadian, în care s-a discutat despre situaţia din Ucraina

Nicolae Ciucă a avut o convorbire telefonică cu premierul canadian, în care s-a discutat despre situaţia din Ucraina

S.B.
Miscellanea #Adevărul - prima victimă / 26 februarie 2022

Premierul Nicolae Ciucă a avut, sâmbătă, o convorbire telefonică cu prim-ministrul canadian, Justin Trudeau. Cei doi au discutat despre situaţia din Ucraina şi au subliniat nevoia de a oferi sprijin refugiaţilor ucraineni, informează news.ro.

"Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o convorbire telefonică cu premierul canadian, Justin Trudeau. Cu această ocazie, a fost analizată situaţia din Ucraina, în urma agresiunii militare ruse. Cei doi prim-miniştri au subliniat nevoia de a oferi sprijin refugiaţilor ucraineni, fiind necesare coordonarea eforturilor la nivel internaţional", a transmis, sâmbătă, Guvernul.

Sursa citată a precizat că, în cadrul dialogului, au fost evaluate măsurile luate la nivelul NATO pentru întărirea Flancului Estic al Alianţei Nord-Atlantice.

"Premierul român a transmis omologului canadian mulţumiri pentru misiunile de aparare a spaţiului aerian al României derulate de aviaţia canadiană, sub egida NATO. Rolul important al comunităţii de români din diaspora canadiană a fost reliefat de ambele părţi, ca fiind de natură să contribuie la întărirea relaţiilor dintre cele două ţări", a mai transmis Executivul.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Premierul Canadei trudeau este mai dictator decat putin

    1. CORECT

    Ciucă l-a sunat pe Trudeau să afle cum gândește un dictator. It takes one to know one

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2310
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur596.5952

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb