Nicolae Ciucă a subliniat demersurile pentru deschiderea Ambasadei României la Riga

G.D.
Politică / 20 martie

Nicolae Ciucă a subliniat demersurile pentru deschiderea Ambasadei României la Riga

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a subliniat demersurile în curs pentru deschiderea cât mai curând a Ambasadei României la Riga, factor important în dinamizarea relaţiei bilaterale, în cadrul întrevederii pe care a avut-o, astăzi, cu preşedintele Parlamentului Republicii Letonia, Edvards Smiltens, şi parlamentari letoni aflaţi în vizită la Bucureşti, conform Agerpres.

Ambele părţi au apreciat calitatea cooperării româno-letone la nivelul UE, NATO şi al formatelor precum Iniţiativa celor Trei Mări şi B9.

În acest context, a fost accentuată importanţa intensificării acesteia, în contextul provocărilor determinate de războiul Rusiei în Ucraina şi necesitatea consolidării acţiunii comune europene şi euroatlantice.

În plan bilateral, a fost exprimat angajamentul activ pentru impulsionarea relaţiilor bilaterale, inclusiv prin extinderea cooperării economice şi sectoriale.

Preşedintele Smiltens a mulţumit pentru contribuţia României la securitatea Flancului Estic al NATO, inclusiv prin participarea la misiuni de Poliţie Aeriană Întărită destinate tuturor celor trei ţări baltice.

Totodată, schimbul de opinii dintre oficiali a evidenţiat similaritatea de poziţii în ceea ce priveşte situaţia de securitate din Est, în contextul efectelor multidimensionale ale războiului din Ucraina.

"A fost subliniată importanţa asigurării sprijinului politic şi financiar pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova", se arată în comunicat.

Dezbaterile au fost şi un prilej pentru un schimb de idei pe marginea priorităţilor pentru Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, care va fi găzduit la Bucureşti în toamna acestui an.

De asemenea, în cursul discuţiilor, prim-ministrul Ciucă a mulţumit pentru susţinerea constantă a Letoniei în favoarea finalizării procesului de aderare a României la spaţiul Schengen.

"Premierul a arătat că aderarea la Schengen în cel mai scurt timp posibil rămâne un obiectiv primordial la Bucureşti şi, de aceea, este necesară menţinerea sprijinului politic din partea statelor membre care deja au recunoscut calitatea contribuţiei României la protejarea frontierelor externe ale Uniunii", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

mk-airport.ro
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

29 Mai. 2023
Euro (EUR)Euro4.9580
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6276
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1206
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7110
Gram de aur (XAU)Gram de aur289.4678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro