NICOLAE CIUCĂ:"Familiile cu peste 3 copii vor beneficia de preţ compensat la energie"

V.G.
Politică / 14 noiembrie 2022

"Familiile cu peste 3 copii vor beneficia de preţ compensat la energie"

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, astăzi, că susţine ca mai multe categorii, printre care familiile cu mai mult de trei copii, bisericile şi serviciile publice, să beneficieze de preţ compensat la energie, menţionând că sunt pregătite amendamente în acest sens la ordonanţa pe energie aflată în dezbaterea Parlamentului, transmite Agerpres.

"Este foarte limpede că tot ceea ce am discutat şi am stabilit prin ordonanţă, ultima ordonanţă se va aplica. Este o ordonanţă pe care am gândit-o astfel încât să venim în sprijinul românilor şi a economiei, iar chestiunile care mai erau de amendat în Parlament sunt cele prin care vom regla acele chestiuni cu serviciile publice, astfel încât să poată să beneficieze de preţul stabilit de un leu.(...) Familiile monoparentale sau cele care au mai mult de trei copii, bisericile, societăţile de apă canal, cele care asigură utilităţile publice. Acestea sunt categoriile care vor beneficia de preţ plafonat la energie. Nu am discutat despre aeroporturi", a afirmat Ciucă, la Parlament.

El a spus că aceste amendamente urmează să fie discutate.

Referitor la problema plăţii facturilor pe baza consumului de anul trecut, premierul a spus: "Ultima discuţie pe care am avut-o în coaliţie a fost să raportăm la anul 2022, pentru că au fost probleme legate de modul în care s-a desfăşurat activitatea pe timpul pandemiei".

"A fost o discuţie tehnică de acest fel, urma ca pe propunerile pe care le aduc cei de la ANRE să luăm o decizie. Decizia nu este la Guvern, este în Parlament", a adăugat Ciucă.

Despre reglementarea preţului la energie pentru doi ani, premierul a precizat că este o decizie convenită în coaliţie.

"Este o decizie pe care am convenit-o cu toţii, să avem asigurată această predicţie pentru doi ani de zile", a adăugat premierul.

Întrebat în legătură cu plata facturilor emise cu întârziere, dacă va exista posibilitatea eşalonării plăţilor pentru consumatori, Ciucă a spus că a solicitat ca sumele să fie eşalonate.

"Pentru furnizorii care nu au fost în măsură să trimită, să transmită facturile la timp, este absolut anormal ca orice consumator final să primească factura după cinci luni sau şase luni şi să plătească întreaga sumă. Ca atare, am solicitat ca acea sumă să fie eşalonată, astfel încât cetăţenii să poată să îşi plătească factura", a afirmat premierul.

Guvernul a adoptat vineri o ordonanţă de urgenţă privind Mecanismul de achiziţie centralizată a energiei care va asigura compensarea preţurilor la energie în continuare şi competitivitatea economiei româneşti, a anunţat vineri secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu.

Acesta a precizat, întrebat de ce nu s-a adoptat prin această ordonanţă şi preţul de 1,3 de lei pentru toţi românii care consumă peste 255 de kWh pe lună, că în legea de adoptare a Ordonanţei 119, aflată în Parlament, vor fi cuprinse toate categoriile de preţuri.

Ordonanţa de urgenţă 119/2022 a fost adoptată cu amendamente de Senat şi se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. si cele cu doi pensionari???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

01 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9148
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9264
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5638
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.6982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro