NICOLAE CIUCĂ: "În trimestrul lll din 2022, investiţiile au contribuit cu 3,8% la creşterea PIB, iar consumul cu 2,5%"

M.C.
Politică / 17 ianuarie 2023

"În trimestrul lll din 2022, investiţiile au contribuit cu 3,8% la creşterea PIB, iar consumul cu 2,5%"

Liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă, afirmă, într-o postare pe Facebook, că investiţiile au devenit o componentă mai importantă decât consumul, în alcătuirea bugetului de stat şi în creşterea economiei, subliniind că în trimestrul al treilea al anului trecut, investiţiile au contribuit cu 3,8% în creşterea PIB, iar consumul cu 2,5%. " Trecerea de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiţii este una dintre cele mai importante realizări ale guvernului pe care îl conduc", conchide el, relatează News.ro.

"Investiţiile au devenit o componentă mai importantă decât consumul, în alcătuirea bugetului de stat şi în creşterea economiei. Potrivit indicatorilor de profil, în trimestrul al treilea al anului trecut, investiţiile au contribuit cu 3,8% în creşterea PIB, iar consumul - cu 2,5%. Dincolo de aceste cifre, situaţia se poate observa mergând prin ţară şi privind cum construcţiile industriale, comerciale ori rezidenţiale au devenit un domeniu foarte vizibil, generator de locuri de muncă. La aceste investiţii private se adaugă cele guvernamentale şi fondurile europene, care aduc constant îmbunătăţiri infrastructurii publice din aproape orice domeniu, de la autostrăzi şi căi ferate, până la spitale şi şcoli", scrie Ciucă pe Facebook.

El precizează că a venit momentul ca România să se comporte ca o ţară care îşi merită locul în organizaţii ale statelor cu economii avansate, precum UE sau OECD.

"Acum, investiţiile devin locomotiva creşterii economice, iar asta arată că România a devenit interesantă pentru investitorii internaţionali, care ne văd ca pe o piaţă performantă, profitabilă şi stabilă. Trecerea de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiţii este una dintre cele mai importante realizări ale guvernului pe care îl conduc", conchide Nicolae Ciucă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb