NICOLAE CIUCĂ:"PNRR reprezintă axul principal în îndeplinirea obiectivelor noastre"

G.B
Politică / 25 noiembrie

Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă "axul principal" în îndeplinirea obiectivelor Guvernului pe care îl va conduce, potrivit Agerpres.

"Următoarea direcţie are în centrul său Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. PNRR reprezintă axul principal în îndeplinirea obiectivelor noastre. Folosirea acestor bani europeni este strâns legată de respectarea unui calendar bine stabilit şi de realizarea reformelor asumate în vederea îmbunătăţirii capacităţii instituţionale, guvernanţei corporative, digitalizării transporturilor şi creşterii siguranţei în domeniu, precum şi atingerea ţintelor europene de decarbonizare a transportului şi de protecţie a mediului, cu atenţie sporită asupra schimbărilor climatice", a declarat Nicolae Ciucă, joi, în şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru votul de învestire a Guvernului propus de acesta.

El a adăugat că procesul de modernizare a României necesită, de asemenea, măsuri concrete şi urgente pentru digitalizarea serviciilor publice, în încercarea de a le aduce mai aproape de cetăţeni.

"Digitalizarea este un instrument important în fundamentarea deciziilor pe baza unor date corecte şi în redactarea unor politici publice bazate pe ipoteze testate. Consumatorul se află astăzi preponderent în mediul virtual, digitalizarea transformând sectoarele economice, în timp ce platformele online vor continua să creeze noi pieţe şi modele de afaceri. Această perioadă de criză a dovedit cât de importantă este tehnologia şi cum a ajutat ea la supravieţuirea, redresarea şi rezilienţa diferitelor industrii afectate de pandemie", a spus Ciucă.

În ceea ce priveşte sănătatea, el a precizat că Guvernul va dezvolta un program echitabil privind accesul neîngrădit şi neîntrerupt la servicii medicale.

"Vom asigura rezilienţa sistemului de sănătate şi vom accelera şi încuraja vaccinarea anti-COVID-19 pentru a reduce presiunea de pe spitalele publice. Rezilienţa sistemului de sănătate este un obiectiv prioritar al guvernului, pentru care se vor face investiţii în 46 de spitale şi secţii prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă", a afirmat Ciucă.

Cetăţeanul este şi va fi în mijlocul actului de guvernare, fiind beneficiarul acestuia, a subliniat premierul desemnat.

"Siguranţa cetăţeanului este prioritară şi, aşa cum am mai precizat, nu ne putem permite luxul animozităţilor politice care pot cauza noi crize, mai ales atunci când o criză vine cu costul vieţii cetăţenilor României, al nivelului lor de trai şi al bunăstării lor. Vom implementa măsuri pentru protejarea persoanelor aflate în nevoie, prin forme de sprijin decente, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi, prin majorarea pensiilor, pentru garantarea unei echităţi în acest sens, pentru asigurarea unui trai decent persoanelor vârstnice şi pentru corectarea puterii de cumpărare", a afirmat Ciucă.

Premierul desemnat a adăugat că o atenţie sporită trebuie acordată instituţiei familiei şi sprijinirii acesteia.

"Mă gândesc în primul rând la familiile cu copii mici, care se confruntă cu mari presiuni financiare. Vrem să încurajăm creşterea demografică şi să oferim o şansă reală tuturor românilor aflaţi la început de drum. Obiectivul nostru este ca prin măsurile pe care le vom implementa să asigurăm dezvoltarea şi prosperitatea ţării noastre. Avem milioane de cetăţeni români în afara ţării, oameni faţă de care avem datoria să le acordăm atenţie şi sprijin. Faţă de românii din diaspora ne angajăm să menţinem un dialog deschis şi transparent, să ne îngrijim de respectarea drepturilor acestora şi să implementăm programe de investiţii cu implicarea tuturor", a mai declarat Ciucă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro