Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, vizită în zona demilitarizată dintre cele două state coreene

V.G.
Politică / 23 decembrie 2022

Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, vizită în zona demilitarizată dintre cele două state coreene

Premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, au vizitat zona demilitarizată dintre cele două state coreene, potrivit News.ro.

"Astăzi am vizitat Zona Demilitarizată dintre cele două Corei", a scris Ciucă pe Twitter.

De asemenea, aceştia au vizitat şi al treilea tunel de pătrundere în Zona Demilitarizată.

"România este alături de Coreea de Sud în sprijinirea perspectivei unei păci durabile", a precizat şeful Executivului.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a aflat în această săptămână într-o vizită oficială în Republica Coreea, însoţit de vicepremierul şi ministru al transporturilor Sorin Grindeanu, ministrul educaţiei, Ligia Deca, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul economiei, Florin Spătaru, ministrul energiei, Virgil Popescu, directorul general al S.N Nuclearelectrica S.A., Cosmin Ghiţă, şi împreună cu o delegaţie parlamentară condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Domnilor CIUCA si CIOLACU. Daca tot ati ajuns in Coreea de Sud de ce nu dati o fuga si pana in Coreea de Nord ca sa va convingeti ca cetatenii nord coreeni traiesc mai bine decat romanii.?

    1. Prietene, ia fa o rezervare in republica populara si traieste o saptamana cu radacini si rozatoare pane. Poate ai si norocul sa fi cazat intr-un zgarie nori pe la etajul 30, unde nu sunt lifturi. O cura cu ode si cantece patriotice sustinute de brigade artistice poate te va lamuri care-i treaba cu binefacerile stalinismului aplicat.

      "brigazi"

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb