NICOLAE CIUCĂ:"Sunt foarte optimist că vom avea un raport pozitiv privind ridicarea MCV"

V.G.
Politică / 22 noiembrie

"Sunt foarte optimist că vom avea un raport pozitiv privind ridicarea MCV"

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă a declarat astăzi despre o ridicare a MCV, că este foarte optimist că vom avea un raport pozitiv şi a arătat că va fi un semn de recunoaştere a faptului că ţara noastră a făcut paşi importanţi şi că s-a încadrat în linia statelor UE, relatează News.ro.

"Au fost demersuri conjugate la toate structurile pentru a putea să ne coordonăm şi cu staff-ul tehnic al Comisiei Europene şi să putem prezenta toate datele necesare pentru clarificări, pentru că, până în acest moment, toate elementele care au fost în discuţie şi în analiză de aproape 15 ani au fost, din punctul nostru de vedere, îndeplinite", a spus premierul despre MCV.

Nicolae Ciucă a arătat că "este vorba despre un examen al consolidării democraţiei şi statului de drept în România".

"Odată cu acest raport, eu cred că va fi un semn de recunoaştere a faptului că ţara noastră a făcut paşi importanţi şi că s-a încadrat în linia statelor UE, urmând ca de aci înainte să discutăm doar de mecanismul general de verificare pe stat de drept şi sunt foarte optimist că vom avea un raport pozitiv", a mai spus Ciucă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Iohanis vrea romania educata dar a pus in fruntea guvernului un PLAGIATOR . Cat despre optimismul lui ciuca ii spun ca am si eu optimismul meu care suna cam asa : DIN 2024 SPER CA ROMANIA SA FIE GUVERNATA DE O COALITIE USR- REPER-FORTA DREPTEPTEI PT VRREO 50 ANI

    avem un raport favorabil ca ati aruncat constitutia la gunoi prin legile justitiei slugilor! suntem anexa la UE

    Bine ca e optimism,

    ca noi restul nu santem de loc 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro