Abonament gratuit

Nicolae Robu crede că cei izolaţi sau cei în carantină ar trebui să poarte brăţări electronice

D.F.
Miscellanea /

Nicolae Robu crede că cei izolaţi sau cei în carantină ar trebui să poarte brăţări electronice

Primarul municipiului Timişoara spune că este foarte bine că a tras un semnal de alarmă în ceea ce îi priveşte pe cei care ar trebui să stea izolaţi la domiciliu sau în carantină, dar care nu respectă restricţia şi susţine că aceştia ar trebui să poarte brăţări electronice.

Nicolae Robu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că după ce a tras un semnal de alarmă, cei izolaţi sau cei aflaţi în carantină, acum respectă restricţiile impuse de autorităţi.

"A fost foarte bine că am tras un semnal de alarmă, atunci, vizavi de statutul de izolat la domiciliu, pentru că acum stau la domiciliu, s-au făcut verificări în continuare şi membrii familiilor celor care au primit ei, ca persoane intrate în ţară, acest statut de izolat la domiciliu. Până nu am tras eu semnalul de alarmă că e plină comunitatea de oameni care ar trebui să stea izolaţi, împreună cu membrii familiilor lor, lucrul acesta nu se întâmpla. Nici nu mă gândesc la consecinţe. Acum ne bucurăm să primim informaţii pozitive că se respectă acest statut", a spus Robu.

Edilul mai spune că pentru astfel de situaţii ar fi necesare brăţările electronice.

"Pentru astfel de situaţii, statul român, ar trebui să aibă brăţări electronice sau alte dispozitive. De ce fugim de aceste lucruri? Nu pot să înţeleg. Că nu o să fugim la nesfârşit. Nu înseamnă niciun atentat la drepturi civile, cetăţeneşti. Este vorba de situaţii speciale în care anumiţi cetăţeni trebuie ţinuţi sub monitorizare şi trebuie folosită tehnologia pentru asta. Sigur, varianta ieftină este o brăţară simplă, cum se stă la hoteluri, la cluburi sau cu acea ştampilare care iarăşi se practică la hoteluri, la cluburi, dar o variantă mult mai eficientă este cu un emiţător", a mai spus Robu.

Potrivit acestuia, "nu e normal ca oameni nevinovaţi, care au dreptul la viaţă, să ajungă să sufere sau chiar să îşi piardă viaţa din cauza unor iresponsabili".

"Dacă acum am fi dispus de aceste mijloace tehnice şi persoanele care ar trebui să fie izolate, sunt izolate, atunci nu s-ar fi întâmplat multe. Şi de aici pleacă totul. Pot să fie medicii oricât de competenţi, se pot lua orice măsuri - şi eu sunt mulţumit de deciziile Guvernului şi ale preşedintelui Klaus Iohannis - s-a făcut ce trebuie. Noi, nu fac eu aprecierile, dar pot spune că ne-am străduit. Toate sunt degeaba, dacă unii sunt paraleli cu societatea", a declarat Nicolae Robu.

Recent, pe pagina sa de Facebook, Nicolae Robu se întreba dacă nu cumva ar fi fost bună aplicarea unei ştampile pe mâna persoanei care ar trebui să stea în izolare sau în carantină, aşa cum se întâmplă în India.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 7.219 persoane. Alte 124.320 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS