NICOLAE TIMOFTI:  "Văd viitorul Republicii Moldova numai în familia ţărilor din UE"

Laura Boico
Miscellanea / 27 august 2016

"Personal, văd viitorul Republicii Moldova numai în familia ţărilor Uniunii Europene", a declarat preşedintele republicii, Nicolae Timofti, într-un interviu acordat Moldpres cu ocazia a 25 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, citat de Agerpres.

"Ţările care s-au dezvoltat în aceleaşi condiţii - mă refer la ţările baltice - sunt astăzi membre ale UE şi NATO, care le asigură securitatea şi libertatea pe care ni-o dorim şi noi. Apare întrebarea: De ce nu am procedat la fel? De ce nu am fost şi noi ca balticii, înţelepţi şi consecvenţi? Atunci când ne vom maturiza la nivelul acestor ţări, vom avea aceleaşi succese şi vom deveni membri ai Uniunii Europene", a spus Timofti.

Preşedintele Republicii Moldova a precizat, de asemenea, că în prezent exportul în UE reprezintă 70%, "cifră impunătoare, chiar dacă sunt foarte multe piedici venite ştim noi din partea cui, deoarece nu se doreşte să ieşim de sub influenţa Rusiei".Sigur, este necesar ca R. Moldova să aibă relaţii bune şi prieteneşti cu Rusia, însă trebuie să fim independenţi aşa cum noi dorim, nu cum ne dictează cineva", a declarat Timofti.

Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că a fost martorul evenimentelor din urmă cu 25 de ani, când "oameni din toate colţurile republicii veneau pe jos în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde îşi manifestau dorinţa de libertate". Această bucurie a fost simţită "mai ales în momentul când a fost adoptată Declaraţia de Independenţă", "act de curaj asumat de deputaţi", a subliniat Nicolae Timofti.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb