Preşedintele României, Nicuşor Dan, a avut luni, la Palatul Cotroceni, o serie de consultări cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare, în scopul identificării soluţiilor pentru depăşirea crizei politice actuale şi al conturării unei formule de guvernare stabile, potrivit unui comunicat de presă publicat pe pagina oficială a Administraţiei Prezidenţiale. Aceeaşi sursă precizează că, în cadrul discuţiilor, fiecare delegaţie şi-a prezentat poziţia, şi-a argumentat constrângerile şi a indicat condiţiile în care ar fi dispusă să participe la guvernare sau să susţină un nou Executiv. Documentul citat subliniază că solicitarea preşedintelui a fost ca partidele să indice majoritatea pe care o pot coagula în acord cu matematica parlamentară, iar seria consultărilor va continua până la cristalizarea unei majorităţi solide, pro-occidentale. Preşedintele face apel public la responsabilitate şi maturitate politică, subliniind necesitatea ca partidele să ajungă, într-un timp rezonabil, la un numitor comun, cu formule coerente şi propuneri viabile, conform comunicatului.
• Declaraţia integrală, conform paginii oficiale a Administraţiei Prezidenţiale:
„Am avut astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare, pentru identificarea premiselor deblocării actualei crize politice şi conturării unei formule de guvernare cât mai stabile.
În cadrul convorbirilor, fiecare delegaţie şi-a prezentat poziţia, şi-a argumentat constrângerile şi a precizat în ce condiţii ar avea disponibilitatea de a participa la guvernare sau de a susţine un nou Executiv.
Încă din discuţiile informale purtate după adoptarea moţiunii de cenzură, solicitarea mea a fost ca partidele să indice majoritatea pe care o pot coagula, în acord cu matematica parlamentară, care să poată asigura susţinerea unui Guvern.
Vom continua seria de consultări până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală.
Apelul meu public este acelaşi pe care l-am subliniat şi în cadrul întâlnirilor de astăzi: este esenţial ca partidele să dea dovadă de responsabilitate, de maturitate şi să ajungă, într-un timp rezonabil, la un numitor comun, cu formule coerente şi propuneri viabile.”






















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.05.2026, 18:41)
Vor continua vineri 13 mai