Nicuşor Dan anunţă negocieri tehnice în România pentru producţia comună de drone cu Ucraina

A.M.
Politică / 8 iulie, 18:57

Nicuşor Dan anunţă negocieri tehnice în România pentru producţia comună de drone cu Ucraina

România va primi luna aceasta vizita unei delegaţii oficiale consistente din Ucraina pentru a avansa discuţiile tehnice privind producţia comună de drone, a anunţat miercuri preşedintele Nicuşor Dan într-o declaraţie video publicată pe pagina sa de Facebook.

Şeful statului s-a declarat optimist că cele două părţi vor ajunge la rezultate concrete într-un interval de câteva luni.

„Chiar luna aceasta o să existe o vizită a unei delegaţii foarte consistente ucrainene în România, în care să avansăm din punct de vedere tehnic şi sunt optimist că o să ajungem la rezultate, într-un interval de câteva luni”, a declarat Nicuşor Dan.

Precizările vin în contextul în care preşedintele Ucrainei a anunţat la summitul NATO de la Ankara încheierea unor acorduri similare pentru drone cu Danemarca, Olanda şi Estonia.

Preşedintele ţării a explicat că statele menţionate au un avans logistic şi contractual deoarece dispun de o situaţie financiară mai bună şi au demarat programele de asistenţă în urmă cu doi sau trei ani.

În cadrul acelor parteneriate, producţia de drone şi sisteme antidrone se realizează în ţările respective, însă toate livrările sunt direcţionate temporar către Ucraina, a detaliat oficialul român.

Nicuşor Dan a amintit că autorităţile de la Bucureşti au semnat deja acordul cadru cu Ucraina privind dronele, urmând ca vizita delegaţiei de la Kiev să stabilească detaliile industriale de execuţie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Aoleoooo !!

    Pai si facem drone d-alea pe care sa le deturneze rusii impotriva noastra ?!

    Pai ce facem ma nene, ma...? 

    Noi le dam gloante ei ne mai dau cate o drona gasita la rusi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb