Nicuşor Dan anunţă organizarea, la Bucureşti, a Campionatului Mondial de Baschet 3x3 pentru Tineret

N.R.
Politică / 11 iulie 2022

Nicuşor Dan anunţă organizarea, la Bucureşti, a Campionatului Mondial de Baschet 3x3 pentru Tineret

Primarul general al Capitelei, Nicuşor Dan, anunţă, astăzi seară, că a semnat cu Federaţia Română de Baschet un acord de cooperare pentru organizarea, la Bucureşti, a Campionatului Mondial de Baschet 3x3 pentru Tineret, în perioada 5-9 octombrie 2022. La eveniment vor participa 40 de echipe naţionale de baschet din mai multe ţări ale lumii, potrivit News.ro.

"Am semnat un acord de cooperare cu Federaţia Română de Baschet pentru organizarea, la Bucureşti, a Campionatului Mondial de Baschet 3x3 pentru Tineret. Competiţia sportivă, care va avea loc în perioada 5-9 octombrie 2022, va fi sprijinită de Primăria Municipiului Bucureşti cu suma de 1,5 milioane lei şi prin găzduirea meciurilor la Circul Metropolitan Bucureşti. La eveniment sunt aşteptate peste 40 de echipe naţionale din întreaga lume, iar meciurile vor fi transmise în direct, prin intermediului canalului de YouTube al Federaţiei Internaţionale de Baschet, dar şi prin intermediul televiziunilor ţărilor participante. Este, aşadar, un eveniment sportiv care va aduce prestigiu şi vizibilitate oraşului nostru. Totodată, acesta va contribui la promovarea baschetului în formula de 3x3 în rândul tinerilor", a transmis Nicuşor Dan, luni seară, pe pagina sa de Facebook.

Edilul Capitalei a menţionat performanţele jucătorilor români de baschet 3x3.

"Ţin să menţionez faptul că jucătorii români de baschet 3x3 au înregistrat succese deosebite în ultimii ani, atât la nivelul echipei masculine cât şi feminine. Astfel, România s-a clasat în primele 7 echipe ale lumii la Jocurile Olimpice şi a obţinut medalii de aur şi argint la Campionatele Europene", a mai scris Nicuşor Dan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb