NICUŞOR DAN, DESPRE REŢEAUA DE TERMOFICARE A CAPITALEI:''Trebuie să facem un management de avarie''

G.U.
Miscellanea / 30 septembrie 2020

''Trebuie să facem un management de avarie''

Primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat astăzi că, din momentul în care va prelua funcţia, va face un management de avarie în ceea ce priveşte situaţia reţelelor de termoficare, respectiv a căldurii şi apei calde din Bucureşti, conform Agerpres.

"Avem o problemă de urgenţă care vine iarna asta. După cum ştiţi, ELCEN a comunicat că, din cauză că nu s-au făcut reparaţii în cursul acestei veri, cantitatea de apă pe care ei trebuie să o introducă în reţea este de trei ori mai mare decât în 2016 şi se apropie de limita de la care nu se mai poate. (...) Deci noi trebuie să facem din momentul în care ajungem acolo un management de avarie. Asta înseamnă să avem pregătite materiale pentru intervenţii de urgenţă, să avem pregătite echipe pentru intervenţii de urgenţă şi să avem pregătite detectoare de avarii care să facă astfel încât oamenii să se ducă precis la locul unde este avaria şi în paralel să facem o eşalonare corectă a oamenilor care sunt afectaţi. Asta este ce putem face iarna asta", a spus Nicuşor Dan, înaintea unei întrevederi cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

El a susţinut că "o să fie sute de avarii".

"O să fie sute de avarii, nu putem să le evităm. Totul este să intervenim cât mai repede pe ele şi să le spunem celor afectaţi cât timp durează", a adăugat Nicuşor Dan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro