Preşedintele Nicuşor Dan a participat la cel de-al nouălea Summit al Comunităţii Politice Europene, desfăşurat la Dublin, unde a discutat cu liderii europeni despre securitate, competitivitate, conectivitate strategică şi rezilienţă democratică, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
Şeful statului a afirmat că provocările comune ale Europei necesită un răspuns coordonat şi a subliniat importanţa acordării unei atenţii speciale Flancului Estic.
Nicuşor Dan a pledat pentru continuarea sprijinului european pentru Ucraina, astfel încât aceasta să obţină o pace justă şi durabilă, totodată, a evidenţiat necesitatea consolidării capacităţii statelor europene de a combate ameninţările hibride, interferenţele străine şi manipularea informaţiilor.
Pe agenda discuţiilor s-au mai aflat viitorul securităţii europene, intensificarea cooperării împotriva traficului de droguri şi coordonarea politicilor în domeniul migraţiei.
Preşedintele României a participat şi la reuniunea Grupului de sprijin pentru Republica Moldova, unde a reafirmat susţinerea Bucureştiului pentru securitatea, rezilienţa şi integrarea europeană a ţării vecine. Nicuşor Dan a descris parcursul european al Republicii Moldova drept o prioritate comună şi o investiţie strategică în stabilitatea regiunii şi a întregului continent.



























































Opinia Cititorului