Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

NICUŞOR DAN:"Sunt acuzat că am apărat un interlop"

J.P.
Miscellanea /

"Sunt acuzat că am apărat un interlop"

Nicuşor Dan a declarat, referitor la acuzaţiile potrivit cărora l-a ajutat pe controversatul om de afaceri MIhai Mitrache poreclit "Câine", că atât el, cât şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul nu au investigat niciodată cine erau oamenii care veneau să le ceară ajutorul, pentru că nu acesta era obiectul de activitate al asociaţiei, conform news.ro.

"Sunt acuzat că am apărat un interlop. Vreau să vă spun că niciodată, la miile de oameni, care au venit la noi pentru a-i apăra, nu am făcut investigaţii să ştim cine sunt oamenii care vin să ne ceară ajutorul, pentru că nu este obiectul de activitate al asociaţiei pe care am înfiinţat-o. Ne-am uitat doar dacă oamenii au dreptate sau nu au dreptate şi dacă aveau dreptate am încercat şi de multe ori am reuşit. Ştiţi că avem 175 de procese câştigate la «Salvaţi Bucureştiul» şi am reuşit să-i ajutăm. Se spune că acea clădire era oricum ilegală. Aşa cum am spus, clădirea în cauză avea o autorizaţie emisă de Primăria Sectorului 4 , în anul 2013 şi în orice sistem de drept din lumea civilizată, o autorizaţie de construire naşte un drept de proprietate. Doar sistemul comunist nu a respectat dreptul de proprietate şi, în acest caz, Primăria Sectorului 4 s-a comportat exact ca statul comunist", a afirmat Nicuşor Dan, marţi într-o conferinţă de presă.

El a povestit că, deşi Primăria Sectorului 4 a constatat în acest an că a emis o autorizaţie nelegală în 2013, nu avea dreptul să demoleze construcţia respectivă.

"Chiar dacă, în 2020, Primăria Sectorului 4 ar fi constatat că a emis o autorizaţie nelegală în anul 2013, nu avea dreptul să se ducă să demoleze. Trebuia să se adreseze unui judecător şi judecătorul, după ce a ascultat toate părţile, trebuia să constate dacă autorizaţia este legală sau nelegală şi cine a avut culpă în emiterea unei autorizaţii nelegale, dacă ea era nelegală", a precizat Dan.

Candidatul susţinut de PNL şi USR-PLUS la Primăria Capitalei a explicat că unui cetăţean din Sectorul 4 i-a fost demolată ilegal proprietatea, iar acest lucru a fost constatat printr-o decizie definitivă de cătrre Curtea de Apel Bucureşti. Înainte de a fi făcută demolarea, acel cetăţean a venit să îi ceară ajutorul, în calitatea lui de parlamentar de Bucureşti.

"Un cetăţean din Sectorul 4 a fost abuzat de Primăria Sectorului 4, care i-a demolat ilegal proprietatea şi acest fapt a fost constatat prin decizie definitivă de Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a constatat, prin hotărâre definitivă, că Primăria Sectorului 4 a abuzat un cetăţean. În ce a constat abuzul? A fost demolat fără niciun act, fără niciun fel de proces o proprietate existentă în baza unei autorizaţii pe care chiar Primăria Sectorului 4 o dădu-se în anul 2013. Înainte de a fii demolat, cetăţeanul respectiv a apelat la mine, parlamentar de Bucureşti şi m-a rugat să-l ajut, iar eu am ajutat un om abuzat de autoritate, aşa cum am făcut-o în ultimii 15 ani, cu mii de oameni din Bucureşti, dar şi câţiva din ţară", a mai clarificat candidatul la Primăria Capitalei.

Nicuşor Dan mai spune că a mers la Avocatul Poporului, cel care putea opri acest abuz, însă care nu a făcut-o.

"Am mers, mai întâi, la Avocatul Poporului, care putea să oprească acest abuz, nu a făcut-o. apoi, m-am adresat Primăriei Sectorului 4, inclusiv cu două materiale scrise, în care i-am atras atenţia că vor săvârşi un abuz. Nu am rezolvat nici aici şi atunci am intervenit în acest litigiu pe care acest cetăţean îl avea cu Primăria Sectorului 4, alături de colegii din asociaţia «Salvaţi Bucureştiul» şi Instanţa ne-a dat dreptate. Instanţa a constatat, prin hotărâre definitivă, că Primăria Sectorului 4 a demolat abuziv proprietatea unui cetăţean", a conchis Dan.

Potrivit unei înregistrări prezentate în spaţiul public, candidatul Dreptei la Primăria Capitalei Nicuşor Dan discută cu un consilier de la Primăria Sectorului 4 despre demolarea unei construcţii din "Orăşelul Copiilor" aparţinând unui om de afaceri controversat.

Discuţia dintre Nicuşor Dan şi Cristian Zărescu, consilierul primarului Sectorului 4, viza ordinul de demolare a unei clădiri din "Orăşelul Copiilor" aparţinând omului de afaceri Mihai Mitrache, zis şi "Câine".

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. boschetarul politic tocmai a trimis voturi turnatorului la secu.......

    plicusor ban , n-ai raspuns la intrebarea lui gusa , esti sau nu esti g de la lgbt ?

    1. Tu esti mucusorule?

    se vaita ca este hartuit dar el cand hartuia pe toata lumea oare cum se numeste?uitasem ei au dreptul doar sunt de dreapta

    1. Pt toti anonimii...aveti dovada ca a luat bani pt ajutorul dat??? Daca NU...atunci mars...instanta a dat dreptate lui Nicusor Dan...va este frica ....????????????????

      licurici tu ai dovada ca nu a luat bani

    Cariera politica a lui plicusor, tocmai s-a încheiat. Succes în continuare!

    Băiatul ăsta e nebun, nesimțit și tupeist ca Băsescu. În loc să bage coada intre picioare și sa tacă drku din gură, prefera să se facă de kkt.

    Și ce-ar fi atât de rău?

    A intervenit şi Nicuşor să ajute un biet interlop abuzat.

    Săracul interlop avea probleme de cashflow, de-aia nu-şi mai plătise taxele de 5 ani. 

    bravo plicusore dupa tine orban este infractor, pacat ca Dancila a fost o doamna si nu a facut plingere impotriva lui

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

22 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8590
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1404
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.2910
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
CEZ România
Smart City România
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie