Abonament gratuit

Nissan şi-a urgentat planurile de rezervă privind un eventual divorţ de Renault

A.M.
Companii /

Nissan şi-a urgentat planurile de rezervă privind un eventual divorţ de Renault

Directorii de la vârful constructorului auto japonez Nissan Motor Co. şi-au accelerat planurile de rezervă privind un eventual divorţ de partenerul francez Renault SA, după evadarea spectaculoasă din Japonia a fostului preşedinte, director general al alianţei, Carlos Ghosn, informează Financial Times.

În parteneriatul dintre cele două companii, Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez, informează Agerpres.

Potrivit Financial Times, planurile preliminare ale şefilor de la Nissan includ terminarea cooperării cu Renault în sectoarele producţiei şi ingineriei precum şi o modificare a componenţei Consiliului de Administraţie de la Nissan.

Aceste planuri sunt ultima dovadă a creşterii tensiunilor în sânul unei alianţe care în ultimele două decenii a fost ţinută de Ghosn, fost director şi preşedinte al ambelor companii.

Carlos Ghosn, fost CEO al Renault şi Nissan, a ajuns pe 30 decembrie la Beirut, a doua zi după plecarea sa surpriză din Japonia. Urmărit pentru infracţiuni financiare, Ghosn era în arest la domiciliu de la sfârşitul lui aprilie la Tokyo, după 130 de zile petrecute în închisoare.

În pofida eforturilor destinate îmbunătăţirii relaţiilor dintre cei doi constructori, sursele din interiorul Nissan au declarat că în prezent şefii de la Nissan cred că producătorul auto francez a devenit o frână pentru partenerul japonez.

Financial Times subliniază însă că o separare completă ar forţa cei doi constructori să caute noi parteneri în contextul în care industria auto se confruntă cu o scădere a vânzărilor şi creşterea costurilor ca urmare a tranziţiei la vehiculele electrice. De asemenea, separat Nissan şi Renault ar deveni două companii mai mici într-un moment în care rivalii se extind, de exemplu Fiat Chrysler şi PSA fuzionează, iar Volkswagen şi Ford vor să pună la punct propria lor alianţă.

Cu toate acestea, preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, speră că va putea menţine parteneriatul dintre Renault şi Nissan, iar în săptămânile următoare intenţionează să anunţe mai mult proiecte comune care să demonstreze că alianţa poate funcţiona în continuare. "Nu vom putea supravieţui dacă nu vom trece rapid la o partajare reală", a declarat Senard într-un interviu acordat Financial Times luna trecută.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS