NN Group a coborât sub pragul de 10% la Banca Transilvania

M.G.
Bănci-Asigurări / 2 septembrie 2021

NN Group a coborât sub pragul de 10% la Banca Transilvania

NN Group, societate ce deţine şi administrează indirect Fondul de Pensii NN (Pilon II) şi Fondurile de Pensii Facultative NN Activ şi NN Optim (Pilon III) a ajuns, în data de 1 septembrie, la o deţinere de 9,99% din capitalul Banca Transilvania (TLV), a anunţat, astăzi, compania, într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

NN a scăzut astfel sub pragul de 10% din Banca Transilvania în condiţiile în care fondurile ce compun grupul de investiţii a vândut circa 3 milioane de acţiuni TLV în ultimele câteva şedinţe de tranzacţionare. Acţiunile TLV au scăzut puternic în şedinţa din 31 august, cu 2,95%, pe un rulaj zilnic de 8,35 milioane de lei, respectiv un volum de 2,76 milioane de acţiuni.

Vânzările au venit atât pe fondul atingerii unor maxime istorice succesive de către indicele principal BET şi de către acţiunile TLV, cât şi pe fondul finalului de lună care aduce în general o rebalansare a portofoliilor fondurilor de investiţii.

Banca Transilvania (TLV), cea mai bine clasată companie a pieţei noastre de capital din indicii MSCI şi FTSE Russell, a raportat la nivel de grup un profit net de 1,015 miliarde de lei, pentru primele şase luni ale anului curent, în creştere cu 47,2% faţă de cel obţinut la finele lunii iunie 2020, în timp ce la nivel de bancă rezultatul net al instituţiei de credit din Cluj a fost de 901 milioane de lei, cu 48,3% peste cel afferent primului semestru al anului trecut.

Valoarea de piaţă a instituţie de credit la Bursa de Valori Bucureşti este de aproape 17,27 miliarde lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb