Noi măsuri anti-covid dispuse la nivelul municipiului Ploieşti

A.P.
Miscellanea / 16 noiembrie 2020

Noi măsuri anti-covid dispuse la nivelul municipiului Ploieşti

Odată cu creşterea ratei de infectare cu covid, edilul oraşului Ploieşti a solicitat reprezentanţilor S.C. Transport Călători Express S.A. Ploieşti, să distribuie măşti de protecţie, în mijloacele de transport în comun, cetăţenilor care nu dispun de acestea şi a dispus intensificarea acţiunilor de control ale Poliţiei în pieţe, potrivit unui comuniocat de presă al Primăriei.

Totodată, controlorii operatorului de transport public urban vor verifica respectarea măsurii de distanţare fizică a călătorilor, în autobuze, troleibuze sau tramvaie.

Primarul a transmis: "Municipalitatea ploieşteană monitorizează respectarea măsurilor ce pot fi luate în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu coronavirus, în rândul comunităţii locale. Ne interesează siguranţa cetăţenilor, dar şi gradul de limitare a răspândirii îmbolnăvirii cu COVID-19, prin deciziile pe care le luăm.

Solicit ploieştenilor, pe această cale, să dea dovadă de o conduită socială responsabilă, în contextul pandemic actual.

Este important să purtăm mască în public, să ne dezinfectăm des mâinile şi să asigurăm distanţarea fizică necesară faţă de semenii noştri.

Pe cât posibil, ar fi indicat să folosim rute sau modalităţi alternative de transport pentru a evita zonele aglomerate. Să fim solidari şi să înţelegem că este necesar să aplicăm cu stricteţe regulile de igienă recomandate de specialişti!".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb