Norvegia estimează o creştere de 9% a producţiei de gaze şi petrol, până în 2024

G.U.
Internaţional / 13 ianuarie

Norvegia estimează o creştere de 9% a producţiei de gaze şi petrol, până în 2024

Norvegia, principalul exportator de gaze şi petrol din Europa Occidentală, a anunţat astăzi o creştere continuă a producţiei sale de hidrocarburi, de 9% până în 2024, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.

Anul trecut, Norvegia a produs 102 milioane metri cubi de petrol şi 113 miliarde mc de gaze, adică aproape 4 milioane de barili echivalent petrol pe zi, uşor peste nivelul din 2020, a anunţat Directorul pentru Petrol (OD).

Previziunile subliniază că această cifră va creşte progresiv, până la 4,33 milioane în 2024.

"Ne aşteptăm la o producţie stabilă şi, totodată, ridicată în următorii ani. Multe noi descoperiri şi faptul că se planifică o serie de noi zăcăminte ne fac să estimăm o creştere a producţiei până în 2024", a afirmat directorul instituţiei, Ingrid Solvberg.

Ea a subliniat, de asemenea, că producţia ridicată, împreună cu cererea mare şi, în special, cu preţul ridicat al petrolului au făcut ca veniturile obţinute de Norvegia să se situeze la niveluri istorice anul trecut.

OD preconizează că anul acesta companiile de petrol şi gaze vor prezenta zece planuri de extracţie, cu două mai multe faţă de 2021, datorită schimbărilor fiscale introduse de Guvern pentru a facilita investiţiile.

Investiţiile în acest domeniu s-au ridicat anul trecut la 150 miliarde coroane norvegiene (15 miliarde euro sau 17 miliarde de dolari), puţin sub cele din 2020, şi, deşi se aşteaptă o uşoară scădere în 2022, previziunile ulterioare sunt de creştere continuă până în 2025.

"Investiţiile vor contribui la o producţie mare şi rentabilă până în 2030. Planurile actuale semnalează că atunci va avea loc o scădere a producţiei. Cum şi cât de rapid, va depinde, printre altele, de cantitatea de petrol şi gaze pe care o vor găsi companiile", se menţionează în raportul anual al OD.

Noul Guvern de centru-stânga norvegian, care a preluat conducerea în urmă cu câteva luni, şi-a manifestat intenţia de a continua să dezvolte activitatea petrolieră, una dintre principalele surse de venit ale ţării, dar insistând pe exploatarea zonelor actuale, fără a fi atinse zonele mai din nord, în Arctic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro