Nou preşedinte la CSM

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică /

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi-a ales viitorul preşedinte, al cărui mandat va începe la 1 ianuarie 2020, după terminarea mandatului de un an în fruntea instituţiei a judecătoarei Lia Savonea.

Plenul CSM a desemnat-o cu 15 voturi pentru şi 4 împotrivă pe Nicoleta-Margareta Ţînţ în funcţia de preşedinte al instituţiei. A fost al treilea vot pentru desemnarea preşedintelui CSM, după ce, în urmă cu o săptămână, la votul pentru desemnarea Nicoletei Ţînţ a ieşit de două ori egalitate - 9 voturi pentru, 9 împotrivă şi un vot nul.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a spus că speră ca alegerile de ieri să fie un nou început pentru CSM şi instituţia să arate dorinţa de rezolvare a problemelor cu care se confruntă sistemul judiciar şi să susţină punerea în aplicare a recomandărilor din rapoartele Comisiei Europene pe Mecanis-mul de Cooperare şi Verificare, ale GRECO şi din Opiniile Comisiei de la Veneţia.

Cătălin Predoiu a declarat: "Data trecută am votat pentru a da timp membrilor CSM să discute între ei, să-şi clarifice poziţiile, dacă vor un consiliu scindat, în tabere, sau unul care să lucreze în jurul unor proiecte comune. Eu sunt împotriva taberelor. Militez pentru un Consiliu care să lucreze în jurul unor proiecte".

Mai mulţi membri ai CSM care, în urmă cu şapte zile, au votat împotriva viitorului preşedinte al instituţiei, şi-au schimbat, ieri, votul în favoarea lui Ţînţ. În cadrul plenului, doi dintre membrii CSM care votaseră împotriva Nicoletei Ţînţ au afirmat că vor vota pentru numirea acesteia. Judecătorul Bogdan Mateescu a spus că votează pentru a aduce stabilitate în Consiliu. Mariana Ghena a cerut membrilor CSM să o voteze în unanimitate pe Ţînţ.

Singura care a recunoscut că votează împotriva acesteia este judecătorul Andrea Annamaria Chiş, care a explicat că acest vot este pentru modul în care Ţînţ a susţinut mai multe demersuri ale actualului preşedinte al CSM, Lia Savonea.

Chiş a explicat că totul a culminat cu cererea de revocare a Liei Savonea, care nu a mai fost pusa pe ordinea de zi a CSM.

Andrea Annamaria Chiş a afirmat: "Lia Savonea nu a luat decizia singură. Ea a avut sprijinul unei părţi a CSM, din care cu regret îţi (n.r. - Nicoletei Ţînţ) spun că ai făcut parte. Noi nu am văzut în tine un sprijin ca ele să se oprească. În loc să vină un mesaj de genul «hai să rezolvăm problema», a venit un mesaj de revocare a vicepreşedintelui, pe care l-ai semnat. Nu am văzut din partea ta, Nicoleta, o sus-ţinere a recomandărilor MCV şi GRECO. Eu acum am nevoie de fapte, mie nu-mi ajunge un cuvânt. Nu am o chestiune personală cu colega Ţînţ. Am o problemă cu colega care a avut anumite proiecte, care a avut anumite poziţii".

Amintim că, săptămâna trecută. procurorul Tatiana Toader a fost ales vicepreşedinte al CSM. Consiliul are în componenţă 19 membri: nouă judecatori şi cinci procurori aleşi de magis-traţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept - ministrul Justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Româ-niei. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii. Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

Au dreptul să candideze doar cei nouă judecători şi cinci procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Nu pot candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte membrii de drept ai CSM şi reprezentanţii societăţii civile.

Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă preşedintele este judecător, vicepreşedintele trebuie să fie procuror, şi invers.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie