NOUL PREŞEDINTE AL CSM, VIRGIL ANDREIEŞ: "Procurorii trebuie să iasă de sub autoritatea Ministerului Justiţiei"

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 12 ianuarie 2009

Noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Virgil Andreieş, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că procurorii trebuie să iasă de sub autoritatea Ministerului Justiţiei pentru a fi independenţi.

Virgil Andreieş a explicat: "Cred că nu este oportun în momentul de faţă să schimbăm procedura de numire a procurorilor la Parchetul General, DNA şi DIICOT. În principiu, însă, sunt de părere că procurorul trebuie să se bucure de aceleaşi garanţii de independenţă şi imparţialitate ca judecătorul".

Virgil Andreieş a arătat: "Asta înseamnă, la momentul potrivit, ca el să iasă de sub autoritatea ministrului Justiţiei, iar în ceea ce priveşte conducerile parchetelor de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT, să existe aceeaşi procedură care există la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Liderul CSM a explicat: "Sunt două instituţii situate pe acelaşi plan, iar dacă ne dorim statut egal între procurori şi judecători, trebuie să avem şi procedură de numire similară. Adică, propunere CSM şi numire preşedintele republicii. Dar, repet, acest lucru nu este oportun să se facă acum".

Andreieş a precizat că, la ora actuală, "obiectivul numărul unu" rămâne ridicarea monitorizării pe justiţie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb