Nu vom avea suplimentări de fonduri europene pentru dezvoltarea rurală

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 29 iunie 2009

Uniunea Europeană nu este de acord cu suplimentarea fondurilor pe măsura 322 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PND), chiar dacă s-au depus cele mai multe proiecte cu finanţare europeană din ţara noastră. Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ilie Sârbu, a declarat, vineri, la Bistriţa: "Am încercat să obţinem suplimentarea, însă cei de la Uniunea Europeană ne demonstrează că, acolo unde au fost repartizaţi banii chiar este multă nevoie de ei şi nu poţi să-i iei, să îi duci la o măsură, numai pentru că este cea mai solicitată. Deci, vom rămâne pe 1,57 miliarde ,euro, chiar dacă la această măsură solicitările sunt duble". Potrivit Agerpres, măsura 322 vizează renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale şi se încadrează în Axa III - Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale. Ministrul Agriculturii a participat, vineri, la o întâlnire cu fermieri din judeţul Bistriţa-Năsăud, alături de reprezentanţii instituţiilor aflate în subordine, în încercarea de a le oferi răspunsuri în ceea ce priveşte subvenţiile, accesarea fondurilor europene şi de a afla problemele cu care se confruntă aceştia în teritoriu.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb