Numărul cazurilor de Covid-19 a început să scadă în Israel

G.B
Internaţional / 04 octombrie

Numărul cazurilor de Covid-19 a început să scadă în Israel

Numărul cazurilor de Covid-19 a scăzut semnificativ în Israel, la câteva luni de la debutul campaniei de administrare a celei de-a treia doze de vaccin, potrivit Digi24.

Ministerul Sănătăţii a raportat astăzi 2.653 de cazuri noi pentru ziua precedentă. Între sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, Israel a înregistrat peste 11.000 de noi cazuri de infectare pe zi, cea mai mare cifră de la începutul pandemiei, scrie DPA, potrivit Agerpres. În perioada respectivă, însă, au fost efectuate mai multe teste.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, circa 61% din aproximativ 9,4 milioane de locuitori au fost vaccinaţi cu două doze, iar aproximativ 37% au primit trei doze de vaccin.

Condiţia prealabilă pentru a treia doză este ca a doua doză să fi fost administrată cu cel puţin cinci luni înainte.

La sfârşitul lunii iulie, Israelul a devenit prima ţară din lume care a început administrarea dozei de rapel (booster).

Potrivit ministerului, în prezent 564 de pacienţi COVID-19 se află în stare gravă. În septembrie, cifra depăşea uneori 700. Marea majoritate a celor grav bolnavi nu sunt vaccinaţi, a precizat ministerul.

Premierul israelian Naftali Bennett a declarat în cadrul şedinţei de cabinet de duminică pe tema coronavirusului: ''Veştile sunt bune. Am început să blocăm tulpina Delta, însă ar fi foarte periculos acum să lăsăm garda jos''.

Pentru a reduce în continuare numărul de infecţii, guvernul intensifică presiunea asupra persoanelor care au fost vaccinate cu două doze. De duminică, aşa-numitul ''certificat verde'' va fi valabil doar până la şase luni după a doua doză de vaccin. După această perioadă, este necesară doza a treia de vaccin.

Chiar şi persoanele care au avut rezultate pozitive la testul de coronavirus trebuie să se vaccineze cel mult după şase luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2021
Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

29 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3853
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7366
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8544
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3079

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro