NYSE Euronext şi-a majorat câştigurile

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 noiembrie 2011

NYSE Euronext şi-a majorat câştigurile

NYSE Euronext, bursa transatlantică ce plănuieşte să fuzioneze cu Deutsche Boerse, şi-a majorat cu peste 50% profitul în trimestrul al treilea, datorită reucerii costurilor şi a volumului mare de tranzacţii de pe pieţe.

Câştigul net al operatorului bursier a sporit cu 56%, la 200 de milioane de dolari, de la 128 de milioane de dolari în perioada iulie - septembrie 2010. Profitul pe acţiune a fost de 76 de cenţi/acţiune, iar dacă se exclud anumite venituri speciale, acesta a atins 71 de cenţi/titlu. Analiştii estimau numai 69 de cenţi.

Pe segmentul derivatelor, câştigul societăţii a crescut cu 38%, la 129 de milioane de dolari, iar pe cel al trazacţiilor cu acţiuni - cu 54%, la 155 de milioane de dolari.

Vânzările totale ale grupului NYSE au crescut cu 20% în perioada de raportare, la 1,3 miliarde dolari. Cheltuielile operaţionale s-au redus cu 1%, la 416 milioane de dolari.

"Rezultatele solide pe care le-am înregistrat în trimestrul al treilea au avut la bază un volum solid de tranzacţii", a declarat directorul executiv al NYSE Euronext, Duncan Niederauer.

Săptămâna trecută, NYSE Euronext şi Deutsche Boerse au anunţat că vor să răscumpere acţiuni până la finele anului, când este planificată finalizarea fuziunii celor două pieţe. NYSE Euronext va răscumpăra titluri de 100 de milioane de dolari, iar Deutsche Boerse - de 100 de milioane de euro (138 de milioane de dolari).

În trimestrul al treilea, profitul Deutsche Boerse înainte de interese minoritare şi taxe a crescut cu 46%, la 356,4 milioane de euro, iar vânzările - cu 20%, la 604,7 milioane de euro.

Acţiunile NYSE Euronext au scăzut cu pes-te 10% în ultimul an, iar cele ale Deutsche Boerse - cu 18%.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb