O "capodoperă" a celui mai apreciat artist nigerian din secolul 20, scoasă la licitaţie de Sotheby's

A.B.
Miscellanea / 9 octombrie 2020

O "capodoperă" a celui mai apreciat artist nigerian din secolul 20, scoasă la licitaţie de Sotheby's

O lucrare necunoscută până în prezent a celui mai apreciat artist nigerian al secolului 20, Ben Enwonwu, considerată "capodoperă", e scoasă la licitaţie online de Sotheby's, informează BBC şi News.ro.

"The Court of the Oba of Benin" a fost pictată, aparent, în anii 1940. Lucrarea este considerată de casa de licitaţii "o capodoperă", însă nu a fost vreodată documentată şi a aparţinut unei colecţii private.

Ea a fost creată în perioada de început a lui Enwonwu, când el îşi făcea ucenicia la turnătoria de bronz din Benin, oraş în care a creat apoi celebrele "Benin Bronzes". Pictura surprinde o secvenţă dintr-un festival din palatul regal Oba.

"De-a lungul carierei lui, Enwonwu a crezut cu tărie că o Nigerie modernă ar trebui să îşi aibă rădăcinile în propria moştenire şi istorie", a explicat Hannah O'Leary, specialist Sotheby's în arta africană.

"The Court of the Oba of Benin" este una dintre cele 12 lucrări care sunt vândute de casa londoneză şi toate reflectă această idee.

Născut în Onitsha în 1917, Ben Enwonwu s-a considerat mai întâi sculptor, apoi pictor, a mai spus O'Leary. Artistul, care a făcut parte dintr-o mişcare intelectuală ce încerca să creeze o cultură nigeriană unită înainte de independenţă, a murit în 1994, iar majoritatea lucrărilor scoase la vânzare datează din anii 1970 şi 1980.

Interesul stârnit de lucrările lui a crescut în ultimii doi ani, după ce două portrete, "Tutu" şi "Christine", au fost vândute pentru mai mult de 1 milion de dolari fiecare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb