O companie a strâns criptomomede în valoare de 285 milioane dolari din vânzarea de terenuri virtuale

C.A.
Piaţa de Capital / 2 mai

O companie a strâns criptomomede în valoare de 285 milioane dolari din vânzarea de terenuri virtuale

Compania care stă în spatele seriei de NFT-uri "Bored Ape" a anunţat că a strâns criptomonede în valoare de 285 milioane de dolari din vânzarea de tokenuri care reprezintă terenuri într-o lume virtuală pe care aceiaşi companie o construieşte, transmite Reuters, relatează Agerpres.

Un NFT (non-fungible token) este un activ cripto care reprezintă un fişier digital precum imagini, video sau articole într-un joc online.

Anul trecut, start-up-ul american Yuga Labs a creat 10.000 de NFT-uri cu "maimuţe plictisite", care între timp au devenit cele mai valoroase active cripto vândute la marile case de licitaţii din lume şi deţinute de celebrităţi precum Paris Hilton sau Madonna. Unul din aceste NFT se vinde în prezent pentru câteva sute de mii de dolari.

Acum Yuga Labs şi-a îndreptat atenţia asupra aşa-numitului 'metaverse'. Cu prilejul unei licitaţii online, care a avut loc în data de 30 aprilie, Yuga Labs a vândut NFT-uri denumite 'Otherdeeds', care vor putea fi schimbate pe suprafeţe de teren virtual în viitorul mediu online cu tema Bored Ape şi care va fi denumit 'Otherside'. Însă NFT-urile 'Otherdeeds' au putut fi cumpărate numai prin utilizarea criptomonedelor asociate cu acest proiect, denumite ApeCoin, care au fost lansate în luna martie.

La licitaţia din 30 aprilie au fost scoase la vânzare 55.000 de NFT-uri 'Otherdeeds', la un preţ de 305 criptomonede ApeCoin fiecare, iar compania a anunţat duminică pe Twitter că toate NFT-urile au fost vândute. Această înseamnă că suma strânsă la finalul licitaţiei a fost de 16.775.000 de criptomonede ApeCoin, cu o valoare de aproximativ 285 milioane de dolari, potrivit calculelor Reuters, citate de Agerpres.

Această licitaţie evidenţiază faptul că există în continuare o cerere mare pentru active cripto foarte speculative şi riscante care au legătură cu lumea virtuală. NFT-urile sunt în mare parte nereglementate şi sunt frecvente cazurile de înşelătorie şi manipulare a pieţei.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Virale sau virtuale

    1. Observ ca au schimbat titlul .

    Sa vinzi nimic pentru nimic? Asta da afacere.

    1. Corect!

      Specula la rang de arta!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9419
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.9805
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0577
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6702
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.2533

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro