O dronă americană MQ-9 Reaper s-a prăbuşit la Câmpia Turzii

F.D.
Miscellanea / 14 iulie 2022

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

O dronă militară americană MQ-9 Reaper aflată în misiune de antrenament s-a prăbuşit în apropierea bazei militare de la Câmpia Turzii, relatează News.ro.

Informaţia a fost confirmată astăzi de ministrul Apărării Vasile Dîncu, care a precizat că drona executa o misiune de antrenament.

Comform ministrului, drona a căzut într-o zonă nelocuită.

Dîncu a spus că în mod cert drona era manevrată de militari americani. Ministrul Apărării a menîionat că partea americană a declanăat o anchetă, în care beneficiază de sprijinul autorităţilor române.

"Era o misiune de antrenament. Nu au fost pagube umane, a căzut pe câmp într-o zonă nelocuită. Americani fac prima analiză. Îi sprijinm dacă au nevoie cu alte date pe care le putem da noi", a afirmat ministrul Apărării.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pică "asset-urile" partenerului strategic de zici că or intrat în război.

    Drona MQ9 Reaper azi. 

    Zile trecute un F18 a "alunecat" de pe un portavion și-a căzut în Mediterană.

    Luna trecută un alt F-18 prăbușit în California alături de alt MV-22B Osprey prăbușit în Arizona. Prin Aprilie un alt MV-22B Osprey prăbușit prin Norvegia... 

    1. Pierderi ca pe vreme de razboi se vad la aviatia rusa in Ucraina, de fapt nici acolo ca de vreo 2 luni trec doar foarte rar granita in Ucraina. SUA pierde constant diverse dotari in misiuni dar avand in vedere timpul alocat nu pierd mai multe decat altii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb