O fabrică unică în România, esenţială în producţie de ciuperci, a fost reintrodusă în circuitul economic în urma vânzării sale de către CITR

Miscellanea / 19 aprilie

O fabrică unică în România, esenţială în producţie de ciuperci, a fost reintrodusă în circuitul economic în urma vânzării sale de către CITR

CITR, parte a Impetum Group, a reintrodus în circuitul economic singura fabrică de compost pentru ciuperci din România, prin vânzarea sa către un important jucător din sectorul agricol din sudul ţării, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. În calitate de lichidator judiciar al East Champion Union Cooperativa Agricolă (în faliment), CITR a obţinut în urma licitaţiei peste 840.000 euro, bani care vor fi redistribuiţi către creditori.

"Această tranzacţie revitalizează un sector apus în România, cel al producerii de compost pentru cultura ciupercilor, şi cu siguranţă va încuraja mulţi antreprenori să dezvolte businessuri noi în acest sector. Ne-am dorit să salvăm valoarea acestei fabrici de compost şi ne bucurăm că am reuşit să aducem la masă un investitor care să îşi dorească şi să o poată reintegra în circuitul economic. Preconizăm că în următorii ani vor apărea tot mai multe ciupercării în sud-estul României, încurajaţi şi de această fabrică de compost dar şi de creşterea consumului de ciuperci din România. Misiunea noastră este să descoperim valoarea din companiile aflate în dificultate şi să creăm contextul celei de-a doua şanse pentru salvarea şi creşterea acestei valori prin soluţii inovative, reintegrându-le în economie", declară Ionuţ Coleaşă, Partener, CITR.

În condiţiile în care producătorii români erau nevoiţi să importe compostul din Ungaria la costuri ridicate, salvarea acestei fabrici de la faliment şi reintroducerea sa în circuitul economic va susţine dezvoltarea acest sector economic. Compostul reprezintă materia primă pentru ciupercari, fiind un business de proximitate având în vedere costul transportului foarte ridicat, notează sursa citată.

Compania care a preluat fabrica de compost este PILIS FOOD, reprezentată prin Puiu Elisei, unul dintre cei mai cunoscuţi fermieri din regiunea Călăraşi.

"Ca urmare a investiţiei, compania noastră devine jucătorul principal pe acest segment de interes naţional. În următoarea perioadă vom investi în retehnologizarea fabricii şi în creşterea echipei. Vom recruta un tehnolog specializat şi în plus vom crea 30 locuri noi de muncă. Aşteptările noastre sunt ca după ce vom relua producţia de compost în luna septembrie, în zonă să reapară mai multe ciupercării care au ieşit de pe piaţă în trecut din cauze de necompetitivitate, pentru că au fost nevoite să importe compost şi să producă astfel ciuperci la un cost foarte ridicat. Vizăm o cifră de afaceri de 10 milioane de euro/anual şi extinderea chiar şi în regiune" declară Puiu Ilisei, Fondator şi administrator PILIS FOOD.

Potrivit sursei citate, activul valorificat de CITR este situat în localitatea Axintele, jud. Ialomiţa şi este compusă din teren intravilan în suprafaţă de 23.300 mp, dar şi mai multe construcţii prevăzute cu echipamente tehnologice, precum: linii procesare, maşini, utilaje şi instalaţii complete pentru producţia de compost pentru ciuperci de tip "Champignon".

Licitaţia s-a desfăşurat după regula licitaţiei competitive "olandeze", respectiv la un preţ în urcare sau în scădere, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă. Oferta primită initial pentru fabrică a fost de 500.000 de euro, însă prin această licitaţie lichidatorul judiciar a reuşit să atragă o sumă mai mare pentru creditori, astfel încât preţul final de vânzare a fost de 841.267 euro.

Valoarea tranzacţiilor realizate în ultimii 3 ani de CITR a fost de peste 280 milioane euro, din care peste 8 milioane doar de la începutul acestui an. Cele mai multe valorificări în ultimii 3 ani au implicat următoarele categorii de bunuri: mobile (12%), imobile (81%) şi afaceri la cheie (7%).

CITR coordonează în medie peste 80 tranzacţii pe lună, însă numărul procedurilor de vânzare organizate este mult mai mare.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

16 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0705
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7936
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.0848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro