O nouă declaraţie de presă a lui Valer Marian

Politică / 16 octombrie 2014

Senatorul independent Valer Marian a transmis o nouă declaraţie de presă, pe care o redăm integral:

"O triadă pentru Ponta: Ardelean, Rus şi Ţiriac

În ziare cu surse bine ancorate în serviciile secrete au apărut, în cursul acestui an, ştiri potrivit cărora principala susţinere a premierului Victor Ponta vine de la o structură condusă de chestorul Virgil Ardelean, zis Vulpea, cunoscut drept cel mai longeviv şef al serviciului secret al MAI (DGIPI), şi de fostul ministru de Interne Ioan Rus, care ar fi finanţată de omul de afaceri Ion Ţiriac. Această structură de factură ocultă este preocupată să asigure baza informaţională şi financiară pentru campania premierului Ponta la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Consider că opinia publică trebuie să cunoască conexiunile dintre cei trei corifei ai structurii pro Ponta, precum şi legăturile lor cu candidatul prezidenţial al PSD. Mai simplu, o să încercăm să desluşim ce-i leagă si ce-i mână în luptă pe aceştia alături de Victor Ponta.

Originar din localitatea Pericei judeţul Sălaj, Virgil Ardelean a absolvit Şcoala de miliţie de la Băneasa şi a activat ca ofiţer de miliţie economică în cadrul Miliţiei municipiului Cluj-Napoca, unde a ajuns pe linie politică secretar UTC, funcţie în care a avut tangenţă cu Ioan Rus, care era şeful Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti pe Centrul Universitar Cluj-Napoca. Mi-l amintesc dintr-o vizită efectuată în internatul în care am stat în primii ani de liceu, unde s-a prezentat cu multă morgă, îmbrăcat într-un trening bleumarin, asortat cu cămaşă albă de nylon, cravată şi pantofi negri, costumaţie folosită de unii activişti de partid, miliţieni şi gestionari în timpul regimului comunist. Dornic să parvină, Ardelean a vrut la un moment dat să intre în Securitate, dar a căzut la testul psihologic. În anii premergători Revoluţiei din decembrie 1989 a deţinut funcţiile de şef al Biroului Economic şi de adjunct al şefului Miliţiei municipiului Cluj-Napoca, în care a manifestat servilism şi exces de zel faţă de regimul dictatorial ceauşist. După Revoluţie a fost promovat şef a Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, perioadă în care s-a apropiat de PDSR, partid la care Ioan Rus a deţinut la început funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Cluj şi care l-a promovat prefect al Judeţului Cluj în 1996.

Ca şef al Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Virgil Ardelean a fost în relaţii apropiate cu patronul jocului piramidal Caritas, Ioan Stoica şi cu omul de afaceri Sever Mureşan, patronul din umbră al Băncii Dacia Felix. În această perioadă a primit porecla "Vulpea", după o acţiune organizată pentru prinderea unui grup de hoţi de buzunare, în cursul căreia s-a deghizat în ţigancă. Ardelean, a dat însă lovitura, după căderea jocului Caritas, când a pus mâna pe evidenţa electronică a tuturor depunătorilor de la Caritas, pe care figurau nume de politicieni din toate partidele, miniştri, parlamentari, magistraţi, poliţişti, generali, consilieri prezidenţiali şi alţi demnitari de stat. În perioada în care Virgil Ardelean a fost şeful Poliţiei municipiului Cluj Napoca, Ioan Rus a avut probleme de evaziune fiscală cu una din firmele sale, dar cercetările au fost muşamalizate.

În 1998, Virgil Ardelean a fost promovat, cu concursul ministrului ţărănist de Interne, Gavril Dejeu, şef al Poliţiei municipiului Bucureşti, iar după un an a fost numit şef al serviciului secret al Ministerului de Interne, respectiv al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), mai cunoscută sub denumirea "doi şi un sfert". Ardelean a devenit un ţărănist înfocat, deşi singura sa tangenţă cu PNŢCD era faptul că localitatea sa natală, Pericei, este situată între localităţile de baştină ale liderilor istorici ai PNŢCD, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu, Bădăcin respectiv Bobota. După venirea la putere a PSD, în calitate de ministru de Interne în Guvernul Năstase, Ioan Rus l-a menţinut pe Virgil Ardelean în fruntea DGIPI, mulţumită, se pare, dosarului de evaziune muşamalizat în anii 90. Ardelean a fost menţinut şef al DGIPI şi după venirea la putere a Alianţei DA PNL-PD în decembrie 2004, şi datorită intervenţiilor lui Ioan Rus la succesorul său de la Ministerul de Interne, democratul Vasile Blaga, cu care se afla în relaţii amicale. La menţinerea în funcţie a contat se pare şi faptul că, în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2004, subalterni ai chestorului Ardelean au fotocopiat toate dosarele în care Vasile Blaga şi oameni de afaceri apropiaţi au fost cercetaţi la Oradea pentru afaceri cu alcool şi carburanţi.

Prin Ioan Rus şi Vasile Blaga, Ardelean a avut control şi influenţă asupra celor mai importante partide din România, PSD şi PD (ulterior PDL). Ardelean a atras în siajul său şi un lider influent al PNL, pe senatorul Norica Nicolai,vicepreşedinte al partidului, care, pe parcursul celor două mandate parlamentare obţinute la Cluj Napoca, a fost cazată într-un apartament din hotelul Cluj Napoca, proprietatea SC SMAV Exim SRL, firmă deţinută şi controlată în realitate de Virgil Ardelean şi omul de afaceri Sever Mureşan, condamnat penal pentru afaceri legate de Banca Dacia Felix. Este de observat că iniţialele SMAV din denumirea firmei vin de la numele Sever Mureşan şi Ardelean Virgil. Hotelul Napoca este cel mai profitabil hotel din Cluj, având un grad de cazare de aproape 100% şi patru săli solicitate pentru evenimente (nunţi, mese de protocol, conferinţe ş.a.). La acest hotel, Virgil Ardelean avea obiceiul să se întâlnească şi cu fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, cu care se delecta cu ciorbă de burtă şi mămăligă cu brânză de Chendremal (localitate din Sălaj).

Chestorul Ardelean a fost în relaţii apropiate şi cu Elena Udrea şi Dorin Cocoş şi, prin aceştia, cu preşedintele Traian Băsescu, îndeosebi prin intermediul protejatului său Gelu Oltean, poreclit "Puiul Vulpii", pe care l-a adus de la Cluj Napoca în structura centrală a DGIPI şi l-a ajutat să devină şef al Direcţiei Cancelarie, respectiv şef de cabinet al directorului general al DGIPI. În aprilie 2012, în timpul ultimului guvern controlat de PDL, Gelu Oltean a fost numit director general al DGIPI şi a fost menţinut în această funcţie şi după instalarea Guvernului USL condus de Victor Ponta, în mai 2012, de către ministrul de Interne Ioan Rus. După demisia lui Rus în urma referendumului din 29 iulie 2012, noul ministru de Interne, Mircea Duşa, a vrut să-l schimbe din funcţie pe protejatul lui Virgil Ardelean, dar Ioan Rus s-a deplasat la Bucureşti pentru a-l salva şi a reuşit acest lucru în urma unei intervenţii la premierul Ponta. Ulterior, Ponta l-a sprijinit pe Oltean să fie avansat chestor şi l-a ridicat la rangul de secretar de stat, transformând DGIPI în departament. În iulie 2014 Oltean a fost demis pentru scurgeri de informaţii şi implicare în cazul de corupţie de la Cluj în care a fost arestat preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Uioreanu.

Ioan Rus, alintat Ucu, este originar din localitatea Urişor comuna Căşei judeţul Cluj şi a absolvit Facultatea de Mecanică, Secţia Tractoare şi Maşini Agricole, din cadrul Politehnicii Cluj Napoca. În timpul studenţiei a deţinut importanta funcţie de preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Cluj Napoca şi s-a remarcat drept un activist comunist zelos în universităţile şi în complexele studenţeşti din Cluj. Foşti studenţi de la Politehnică îşi amintesc de controalele dure făcute de Rus şi ciracii săi pentru a găsi băutură sau femei în cămine. Foşti angajaţi ai hotelului Continental îşi amintesc de un episod antologic petrecut cu ocazia unei vizite efectuate la Cluj Napoca de Nicu Ceauşescu, în calitate de prim-secretar al UTC şi ministru al Tineretului, când, după o masă tovărăşească la cel mai de lux restaurant al Clujului, Rus şi alţi colegi au dorit să-l însoţească până la camera din hotel, iar fiul cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu le-a cerut să-l urmeze mergând în patru labe şi lătrând ca şi câinii, sarcină de care s-au achitat cu multă râvnă.

După absolvirea facultăţii, Rus şi-a făcut stagiatura ca inginer la Trustul SMA Cluj, după care a devenit asistent la Politehnica din Cluj Napoca, unde a parcurs toate gradele didactice până la cel de profesor universitar. După Revoluţia din decembrie 1989 a devenit capitalist, înfiinţându-şi o firmă de comercializare produse alimentare, îndeosebi conserve. A falimentat în mai multe afaceri, până ce s-a asociat cu Ion Ţiriac în SC Napoca Construcţii, care a devenit una din cele mai puternice firme de construcţii din judeţul Cluj. Rus şi Ţiriac au mai înfiinţat firma RMB Inter Auto, care a devenit reprezentanţa Mercedes pe Transilvania. Rus a mai înfiinţat şi firma Autosincron SRL care comercializeaza maşini Ford şi Land Rover.

Aproape concomitent Rus a început să facă şi carieră politică în democraţie. În 1994 a intrat în PDSR, în 1996 a ocupat funcţia de prefect al judeţului Cluj, iar în iunie 2000 a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. În decembrie 2000 a fost numit ministru de Interne în Guvernul Năstase, ocupând această funcţie până în primavara anului 2004, când a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Cluj Napoca, dar a fost învins de candidatul PD, Emil Boc. În 2001, Rus a devenit preşedinte al Organizaţiei judeţene Cluj a PSD şi vicepreşedinte naţional al partidului, funcţii din care a constituit Grupul de la Cluj din PSD, împreună cu ministrul Informaţiilor Publice, Vasile Dâncu, şi cu negociatorul şef pentru Uniunea Europeană, Vasile Puşcaş, la care s-a raliat şi ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, preşedintele Organizaţiei judeţene Timiş a PSD. La congresul PSD din ianuarie 2005, Rus a fost principalul artizan al înfrângerii lui Ion Iliescu şi al alegerii lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al PSD. La Congresul PSD din februarie 2010, Rus şi apropiaţii săi l-au abandonat pe Mircea Geoană în favoarea lui Victor Ponta, pactizând cu ceilalţi susţinători importanţi ai acestuia: Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Ioan Rus a revenit, pentru o perioadă de câteva luni, ca ministru de Interne în guvernul Ponta I, iar în vara acestui an a preluat Ministerul Transporturilor în Guvernul Ponta III. La Congresul din aprilie 2013, Rus a revenit şi la vârful PSD, fiind ales vicepreşedinte regional pe Transilvania şi devenind astfel cel mai important susţinător al lui Victor Ponta din Ardeal.

După ce a dobândit funcţii de demnitate publică, Ioan Rus şi Ion Ţiriac au cesionat Napoca Construcţii omului de afaceri Ioan Bene, pe care l-au folosit ca interfaţă în afacerile lor în domeniul construcţiilor. Bene a înfiinţat ulterior SC Ben SRL, profilată tot pe construcţii, care a devenit şi ea firmă de top în domeniu, datorită sprijinului lui Ioan Rus. Firmele Napoca Construcţii şi Ben Ben au obţinut o serie de lucrări importante şi bănoase şi judeţele Cluj şi Sălaj îndeosebi, deţinând aproape un monopol în domeniul construcţiilor în zonă. Beneficiind de influenţa politică a lui Rus, firmele administrate de Bene au obţinut lucrări importante sub antrepriză şi la Autostrada Transilvania, care a fost atribuită companiei americane Bechtel. Ioan Bene şi copii lui Ioan Rus sunt asociaţi de câţiva ani la hotelul Meridian din Cluj Napoca. În urbea de pe Someş se discuta că Ioan Bene şi firmele administrate de acesta au fost cei mai importanţi sponsori locali ai PSD.

După ce Victor Ponta a devenit preşedintele PSD, Ioan Rus a căutat să-i capteze bunăvoinţa prin toate mijloacele, dorind să-l atragă în siajul său şi al lui Ion Ţiriac. Cu ocazia vizitelor efectuate la Cluj, în calitate de lider al PSD şi apoi de şef al guvernului, Ponta a fost găzduit de Rus la vila sa din Cluj Napoca sau la cabana sa de la Someşul Rece. În 2010 firma lui Rus şi Ţiriac, RNB Inter Auto i-a oferit lui Ponta o maşină de curse prin firma pilotului Edwin Keleti, Auto Media, cu care participa la raliuri, pentru care a fost încheiat un contract de barter contra publicitate.

După ce Victor Ponta a devenit prim-ministru, a început să se apropie de acesta şi de PSD şi chestorul Virgil Ardelean, care, după trecerea în rezervă, şi-a înfiinţat un serviciu privat de informaţii, sub acoperirea unei firme de protecţie şi pază, SC ARVIFOX VISION SECURITY SRL, în care este asociat cu fiul său Alin. Este de observat, şi în acest caz, referitor la denumirea firmei, că AR vine de la Ardelean, VI de la Virgil, iar FOX este denumirea în limba engleză pentru vulpe, porecla sa binecunoscută. Această firmă are sediul social în Bucureşti str. Dragoş Vodă nr. 6, Sectorul 2, dar funcţionează la sediul firmei lui Ion Ţiriac de lângă ambasada Chinei. Conform unor foşti şefi din DGIPI, Virgil Ardelean s-a apropiat de Ion Ţiriac în perioada în care Ioan Rus era ministru de Interne în Guvernul Năstase, atunci când ar fi distrus probele care îl încrminau pe fiul lui Ion Ţiriac pentru trafic de droguri. Potrivit aceloraşi surse, în ultimii ani Ardelean a desfăşurat activităţi pentru acoperirea fraudelor firmei de asigurări a lui Ţiriac.

Firma de securitate a lui Ardelean asigură informaţii şi realizează operaţiuni de influenţare pentru Victor Ponta, precum şi operaţiuni de compromitere a adversarilor săi. În această firmă activează aprope toţi apropiaţii lui Ardelean din serviciul secret al MAI, începând cu chestorul Constantin Dârnă, fostul său locţiitor, şi cu chestorul Dan Mitică, fostul şef al Serviciului de filaj din DGIPI. Potrivit unor foşti şefi din sistem, aproape toţi angajaţii ARVIFOX VISION SECURITY ar fi ofiţeri acoperiţi ai DGIPI şi sunt plătiţi de acest serviciu secret. Şi mai grav este că, în activităţile pe care le desfăşoară, firma lui Ardelean foloseşte baza de date a DGIPI, care a fost obţinută prin Gicu Păcurar şi a fost actualizată de Gelu Oltean, ambii promovaţi de Ardelean de la Cluj. Se vehiculează că fostul şef al DGIPI, Cornel Şerban, ar fi fost reţinut de DNA în dosarul Puiu Popovici, pentru ca a sesizat scurgerea informaţiilor din serviciu către Virgil Ardelean şi de la acesta spre Elena Udrea şi Traian Băsescu. Pentru a-l reduce la tăcere şi a-l scoate din sistem Ardelean şi Oltean ar fi apelat la cunoştinţe mai vechi din Cluj de la DNA, procurorul şef Daniel Morar şi procurorul şef de secţie Doru Ţuluş, care au instrumentat reţinerea lui Şerban, cu concursul şefului său de cabinet Gelu Oltean. Având în vedere gravitatea acestor aspecte, prin care a fost afectată siguranţa naţională, consider că se impune chemarea de urgenţă a directorului SRI, George Maior, în faţa Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României, pentru a fi audiat referitor la activităţile desfăşurate de serviciul privat de informaţii patronat de Virgil Ardelean. O problemă care se ridică este aceea că Maior este originar tot din Cluj Napoca, iar Ioan Rus, prietenul şi protectorul lui Ardelean (pe care îl alintă "Căruntu", cu conotaţie de înţelept şi atotştiutor), i-a fost naş la prima căsătorie.

Pe lângă informaţii, structura politico-informativă condusă de chestorul Virgil Ardelean şi ministrul Ioan Rus şi finanţată de ion Ţiriac trebuie să asigure resurse financiare pentru campania electorală a prezidenţiabilului PSD Victor Ponta. O posibilă sursă de finanţare ar putea fi suma de două milioane de euro obţinută de Ioan Rus în vara acestui an, prin cesionarea a 15% din capitalul RMB Inter Auto firmei asociate a lui Ion Ţiriac. Conform unor ofiţeri de informaţii, o posibilă sursă de fonduri de campanie ar fi fost tenebroasa afacere a contractului de 263 milioane de euro, încheiat în toamna anului 2013 de obscura până atunci firmă clujeană Energon Power & Gas cu Hidroelectrica, care a căzut în urma arestării, pentru mită de 1,4 milioane de euro, a consilierului ministrului delegat pentru Energie, Ioan Mihăilă, şi a directorului comercial al Hidroelectrica, Eugen Brădean. Energon Power & Gas este o firmă paravan pentru afaceri cu energie, controlată de chestorul Virgil Ardelean, fiul acestuia, Alin, fiind până relativ recent asociatul principal şi patronul de facto al acesteia. Actualmente, asociat principal al acestei firme, cu 99% din capitalul social, este un off-shore din Cipru (ECG Central European Gas Limited), iar administrator este un oarecare Rareş Criste, cunoscut drept un apropiat a lui Virgil Ardelean şi Gelu Oltean. Interesant este că Mihăilă şi Brădean au fost trimişi rapid în judecată de DNA şi au fost condamnaţi cu celeritate maximă, dar şi cu multă îngăduinţă, pentru luare de mită, dar a fost pusă batista pe ţambal în privinţa mituitorilor, care nu au fost inculpaţi şi deferiţi justiţiei.

Ioan Rus şi-a pierdut cel mai important sponsor din Cluj în urma arestării lui Ioan Bene, în vara acestui an, pentru dare de mită, în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean, Horia Uioreanu. Un alt sponsor potenţial al lui Rus, Arpad Paszkany, cunoscut ca patron al CFR Cluj şi Polus Transilvania (care şi-a ridicat afacerile cu sprijinul companiei canadiene Trigranit, controlată de reprezentanţi ai emigraţiei maghiare), cu care Rus a fost asociat la postul regional de televiziune Transilvania Live, a plecat din România de câteva luni, se spune că de frica uunor anchete penale. Conform unor surse judiciare, nu se anunţă zile senine nici pentru Ioan Rus, întrucât Horia Uioreanu ar fi declarat că acesta a intervenit în vederea efectuării unor plăţi de Consiliul Judeţean Cluj către firmele oamenilor de afaceri Ioan Bene şi Arpad Paszkany. Totul depinde de modul de selecţie politică al DNA. Deocamdată, la Cluj tot mai mulţi oameni, de la profesori universitari, ziarişti, procurori, poliţişti, până la oameni de afaceri şi oameni simpli (taximetrişti, frizeri, muncitori, agricultori) spun că Ioan Rus este şeful mafiei politice locale şi că a depăşit măsura. Speranţa şi salvarea lui Rus este ca amicul Victor Ponta să ajungă preşedinte şi finul George Maior prim-ministru.

Senator independent

Valer Marian

PS: Un apropiat al Triadei Rus-Ardelean-Ţiriac a devenit senatorul Ilie Sârbu, actualmente liderul Grupului parlamentar al PSD din Senatul României şi socrul premierului şi candidatului prezidenţial al PSD, Victor Ponta. Potrivit unor foşti şefi din DSS, în anul 1976, când era profesor la Seminarul Teologic de la Caransebeş, Ilie Sârbu a fost recrutat ca informator în probleme "culte-secte" în reţeaua Direcţiei a I-a a Securităţii (structură cu atribuţii explicite de poliţie politică), fiindu-i întocmit dosar Fond R (reţea) sub numele conspirativ "Ovidiu Marinescu". După 1981, când a activat în calitate de consilier economic la Mitropolia Ortodoxă a Banatului, la recomandarea socrului său, care era colonel de Securitate, Ilie Sârbu a fost pregătit şi încadrat ca ofiţer acoperit (ODC) în Centrul de Informaţii Externe (CIE), serviciul de spionaj extern al Securităţii, fiind trimis în misiuni informative în mai multe state occidentale: Elveţia, Marea Britanie şi Republica Federală Germania. În jurul anilor 2000, după ce ofiţerul său de legătură, colonelul Constantin Găină, a fost încadrat în Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, acesta i-a raportat noului său şef, chestorul Virgil Ardelean, că l-a avut în legătură pe Ilie Sârbu şi i-a solicitat aprobare să-l menţină în contact operativ, cu înregistrare în evidenţa ofiţerilor acoperiţi ai DGIPI. Profitând de faptul că Ilie Sârbu a devenit ministru al Agriculturii în Guvernul Năstase şi vicepreşedinte al PSD, chestorul Ardelean a încercat să-l folosească în scopuri politice şi de afaceri, confirmând încă o data ascendentul şi controlul serviciilor secrete asupra clasei politice din România".

În replică, Virgil Ardelean ne-a precizat: "Nu am cum să rezonez cu tiparele promovate, sentimentele ostile pot fi înlocuite maxim cu milă, ura lor este însoţită de mândrie, curajul şi gândirea este pusă în slujba lucrurilor inferioare, exaltarea unor fragmente de realitate completate cu fabulaţii pentru a uzurpa adevărul. În fine, nu am forţa care mi se atribuie. Lucrez foarte mult, zilnic, încerc să-mi onorez obligaţiile contractuale, dările faţă de stat, să fac mult bine. O să anunţ public când mă implic într-un proiect politic".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

26 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9423
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8107
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8196
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.1764

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro