O nouă maternitate va fi construită în Bucureşti

M.D
Miscellanea / 22 martie 2018

O nouă maternitate va fi construită în Bucureşti

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, preşedintele Asociaţiei CGT 3010, Eugen Iancu şi managerul Spitalului "Sf. Ioan", Robert Agafiţei au semnat, astăzi, protocolul de colaborare pentru construirea unei noi maternităţi. Asociaţia Colectiv GTG 3010 va construi noua instituţie spitalicească în curtea Spitalului de Urgenţă "Sfântul Ioan" din Bucureşti, din propriile fonduri, valoare clădirii fiind estimată la 12 milioane de euro.

"Am făcut primul pas pentru construirea maternităţii în curtea Spitalului Sf. Ioan pe un teren al Primăriei Capitalei pe care îl oferim din tot sufletul. Pe toată durata colaborării noastre, dincolo de oferirea terenului, vă stăm la dispoziţie cu sprijin şi pentru obţinerea tuturor avizelor necesare şi pentru campanii de informare şi mediatizare. Şi noi, ca instituţie, vom sprijini acest efort pentru adunarea sumei necesare maternităţii. Mi se pare că acest proiect este unul de suflet, este foarte important, doriţi să faceţi ceva concret", a spus Gabriela Firea.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei GTG 3010, Eugen Iancu, a afirmat că acest proiect este cel mai bun lucru pe care l-ar fi putut face, iar noua maternitate nu este doar un proiect bun pentru bucureşteni, ci reprezintă şi un simbol al renaşterii.

De asemenea, managerul Spitalului "Sf. Ioan" a adăugat că maternitatea Bucur funcţionează într-o clădire foarte veche, fiind necesară relocarea ei.

Asociaţia Colectiv GTG 3010 va construi o maternitate în curtea Spitalului de Urgenţă "Sfântul Ioan" din Bucureşti, din propriile fonduri, valoare clădirii fiind estimată la 12 milioane de euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb