Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi-a revizuit astăzi pentru a doua oară în ultimele luni, prognozele privind creşterea economiei mondiale în 2019, sfătuind statele membre "să se pregătească pentru perioade mai dificile" şi să îşi întărească colaborarea, pe fondul îngrijorărilor provocate de tensiunile comerciale, informează AFP.
La fel ca în septembrie, OECD a revizuit în jos cu 0,2 puncte, până la 3,5%, estimările privind creşterea economiei mondiale în 2019, în condiţiile în care în luna iunie miza pe un avans de 3,9%. OECD confirmă astfel prognozele referitoare la încetinirea ritmului de creştere a economiei mondiale în perioada următoare, chiar dacă prognozele pentru acest an au fost lăsate nemodificate la 3,7%.
"Negocierea unei aterizări line a fost întotdeauna delicată însă acest exerciţiu este deosebit de dificil în prezent", a avertizat economistul şef al OECD, Laurence Boone, care constată acumularea unor nori negri la orizont.
Laurence Boone a menţionat aceleaşi trei riscuri majore ca şi în luna septembrie: tensiunile comerciale, o creştere peste aşteptări a dobânzii de bază în SUA care ar penaliza statele emergente precum şi o încetinire semnificativă a economiei chineze.
Având în vedere riscul unei aterizări brutale a economiei mondiale, OECD cere guvernele statelor membre să "îşi întărească cooperarea şi să se pregătească pentru perioade mai dificile".