OFICIAL BRITANIC: "Marea Britanie este hotărâtă să părăsească Uniunea Europeană"

George Forcoş
Internaţional / 15 octombrie 2016

Marea Britanie este hotărâtă să părăsească Uniunea Europeană, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a premierului britanic Theresa May, ea respingând astfel sugestia preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, că unica alternativă în faţa unui Brexit 'dur' este ca Marea Britanie să renunţe la ideea de a ieşi din Uniunea Europeană, relatează Reuters.

''Prim-ministrul a fost foarte clar atunci când a afirmat că poporul britanic a decis şi acum suntem consecvenţi în legătură cu acest lucru, ieşirea Marii Britanii din UE'', a spus ea.

Ofiacialul a subliniat că negocierile privind Brexit trebuie să fie abordate cu bună-credinţă.

''Există oportunităţi atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Uniunea Europeană legate de decizia de a părăsi blocul comunitar şi de aceea trebuie să conlucrăm eficient pentru a conveni un nou acord, o nouă relaţie care să poată funcţiona în interesele noastre, ale tuturor'', a explicat purtătoarea de cuvânt.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb