Olaf Scholz a vorbit la telefon cu Zelenski şi i-a promis că-i va trimite mai multe tancuri antiaeriene Gepard

G.D.
Internaţional / 30 noiembrie 2022

Olaf Scholz a vorbit la telefon cu Zelenski şi i-a promis că-i va trimite mai multe tancuri antiaeriene Gepard

Cancelarul Olaf Scholz i-a promis preşedintelui Volodimir Zelenski, cu care a vorbit ieri la telefon, că Germania va livra Ucrainei mai multe tancuri antiaeriene Gepard, în timp ce propunerea ca Berlinul să furnizeze Poloniei sisteme de apărare antiaeriană Patriot, pe care, eventual, Varşovia le-ar putea trimite apoi Ucrainei, rămâne în continuare în discuţie, relatează Reuters, potrivit News.ro.

"Vom continua să lucrăm pentru a furniza acest sistem (tancuri antiaeriene Gepard - n.r.) foarte eficient", a declarat Olaf Scholz în timpul unei conferinţe de presă.

Cancelarul a avut ieri o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, iar acesta din urmă i-a vorbit despre loviturile aeriene ruseşti asupra infrastructurii civile a ţării, care au afectat aprovizionarea cu apă şi electricitate a populaţiei, potrivit unui comunicat de presă al guvernului german.

Cancelarul Scholz a condamnat bombardamentele şi a asigurat Ucraina că îi va oferi asistenţă suplimentară pe termen scurt, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Hebestreit.

"Preşedintele ucrainean şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul foarte cuprinzător al Germaniei, în termeni monetari, dar şi în ceea ce priveşte livrările de arme, deoarece sistemele de artilerie şi de apărare aeriană pe care le furnizăm au un impact foarte semnificativ asupra capacităţii Ucrainei de a-şi garanta propria integritate şi suveranitate", a declarat Scholz jurnaliştilor.

Cancelarul a spus că a vorbit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski inclusiv despre perspectiva trimiterii de noi tancuri Gepard în Ucraina, relatează Reuters. Germania a trimis deja în vară Ucrainei mai multe astfel de arme, care s-au dovedit eficiente în doborârea dronelor kamikaze iraniene folosite de ruşi pentru a ataca infrastructura energetică.

Până în prezent, guvernul german a oferit asistenţă financiară pe termen scurt pentru repararea infrastructurii energetice în valoare de aproximativ 56 de milioane de euro, a precizat Hebestreit în comunicatul de presă. De asemenea, Germania furnizează peste 350 de generatoare, în condiţiile în care Ucraina se confruntă cu pene de curent electric din cauza bombardamentelor ruseşti.

Cancelarul a reiterat sprijinul continuu al Germaniei pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce priveşte apărarea aeriană şi reconstrucţia pe termen lung.

Scholz a mai spus că oferta Germaniei de a da Poloniei sistemul său de apărare antiaeriană Patriot nu a fost scoasă din discuţie, după ce rachete rătăcite au lovit această ţară la 15 noiembrie.

"Am salutat cu satisfacţie propunerea germană", a afirmat la 21 noiembrie ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, pe Twitter, referindu-se la sistemul de rachete de tip sol-aer Patriot, proiectat de americani. "În timpul conversaţiei mele telefonice cu partea germană, voi propune ca sistemul să fie staţionat lângă graniţa cu Ucraina", a adăugat el.

Unităţi antiaeriene Patriot ale Germaniei sunt deja desfăşurate în Slovacia, iar Berlinul intenţionează să le menţină în zonă "până la sfârşitul lui 2023 şi, potenţial, chiar şi după", potrivit ministrului german al Apărării.

Reuters scrie că Scholz a spus ieri că Germania nu a retras de pe masă oferta de a furniza unităţi de apărare aeriană Patriot Poloniei, pe care Varşovia le-ar putea trimite în schimb în Ucraina.

Propunerea Poloniei a primit însă un răspuns rece din partea Berlinului, unde unii sunt îngrijoraţi că desfăşurarea de sisteme Patriot în Ucraina ar putea atrage NATO în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, scrie Associated Press. Experţii din domeniul apărării spun că pregătirea pentru folosirea acestui sistem extrem de sofisticat ar putea dura, de asemenea, ani de zile, ceea ce înseamnă că nu ar satisface nevoile imediate ale Ucrainei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Si astea tot PRIN Rom vor trece? Bravo!

    1. Care-i problema, vrei sa ne izolam pe modelul tarii tale natale, Rusia?

      Felicitari Scholz!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro