Oltchim mai supravieţuieşte un an

F.A.
Sport / 7 aprilie 2011

Oltchimul nu se va desfiinţa în această primăvară. Managerul Combinatului petrochimic, Constantin Roibu, a anunţat că va asigura pentru încă un an banii pentru continuarea activităţii la campioana României la handbal feminin, potrivit Realitatea.net.

Astăzi, Roibu a transmis următoarea scrisoare către Adunarea Generală a clubului: "În urma anunţării deciziei de a nu mai finanţa echipa de handbal, foarte mulţi iubitori ai handbalului şi susţinători din Vâlcea şi din ţară m-au rugat să revin asupra acestei decizii.

Am revenit asupra hotărârii luate. Se vor respecta în continuare clauzele contractului de sponsorizare, asigurîndu-se fondurile necesare pentru continuarea activităţii pînă la încheierea anului competiţional 2010-2011. Pentru anul viitor competiţional, Consiliul de Administraţie al SC Oltchim va decide suma ce va fi alocată pentru sponsorizare pentru continuarea activităţii clubului. Eu nu mă voi mai implica la CS Oltchim, nu voi mai avea legătură cu clubul".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb