Oltean: Geoană, ultimul mohican al PSD, va fi debarcat săptămâna viitoare din fruntea Senatului

F.A.
Politică / 12 martie 2010

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, va fi revocat din această funcţie săptămâna viitoare, a prognozat astăzi, vicepreşedintele PD-L Ioan Oltean, în opinia căruia demersul politic al senatorilor puterii este unul "perfect constituţional", potrivit Antena 3.

"Acest ultim mohican al PSD ţine cu dinţii de o funcţie pe care a dobândit-o în temeiul unei alianţe politice, şi nu în temeiul rezultatului alegerilor, pentru că, în conformitate cu algoritmul politic, funcţia în sine ar fi revenit PD-L, care are cei mai mulţi senatori. Coaliţia nu mai există şi, în consecinţă, ar fi trebuit să cadă şi înţelegerea care vizează această funcţie. Cu toate acestea, Mircea Geoană se ţine cu ghearele de funcţie. Vă asigur că demersul politic şi parlamentar al senatorilor care au subscris acestei acţiuni este unul statutar, regulamentar şi, în consecinţă, nu există niciun element care să determine contestarea lui şi neluarea lui în seamă", a comentat Oltean.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb