Oltean (PD-L): Referendumul pentru un parlament unicameral, o propunere şocantă

F.A.
Politică / 25 septembrie 2009

Vicepreşedintele PD-L Ioan Oltean a declarat vineri, la Bistriţa, într-o conferinţă de presă, că propunerea preşedintelui Traian Băsescu de a se organiza un referendum naţional pe tema parlamentului unicameral, este "o propunere şocantă".

"Trebuie să recunoaştem cu toţii că este o propunere şocantă. Şocantă, pentru că vine într-un moment în care nimeni nu se aştepta.Şocantă, pentru că vine în întâmpinarea maselor largi de oameni, pentru că, într-un sondaj de opinie efectuat anul trecut, 52-53% dintre cei intervievaţi s-au pronunţat favorabil unui parlament unicameral. În al treilea rând, este şocantă pentru că această propunere a preşedintelui României se înscrie în programul de reformă profundă a statului român, pe care l-a iniţiat Guvernul. Iată o colaborare absolut deosebită între preşedinte şi guvern, în procesul de reformare a României", a precizat Ioan Oltean.

Chiar dacă a calificat această propunere drept "şocantă", Ioan Oltean a venit pregătit la conferinţa de presă cu o serie de argumente care să susţină ideea acestui referendum naţional, spunând că singurul avantaj al actualului sistem bicameral este "tradiţia românească".

Potrivit lui Ioan Oltean, 60% dintre statele lumii şi 65% dintre ţările membre UE au un astfel de parlament unicameral, iar numărul mediu de parlamentari, în Europa, este de doar 170 şi de 185 la nivelul Uniunii Europene.

"Niciunul dintre cele 26 state membre UE nu are peste 400 de parlamentari, doar România are 471. (...) Pe de altă parte, în acest moment, toate statele lumii sunt preocupate de diminuarea cheltuielilor publice. Prin această măsură, România se înscrie şi ea într-o asemenea direcţie. Nu am făcut un calcul, dar nu e greu de făcut, ce înseamnă un parlament cu 300 parlamentari. Costurile pentru întreţinerea în plus a 171 parlamentari, costurile pentru întreţinerea funcţionarilor care îi deservesc, costurile cu întreţinerea clădirilor şi multe alte costuri înseamnă o economie de multe sute de milioane de euro", a mai spus Oltean.

Vicepreşedintele PD-L consideră că, astfel, s-ar simplifica procesul legislativ, motiv pentru care se arată în favoarea iniţiativei, chiar dacă data propusă pentru referendum coincide cu cea a alegerilor prezidenţiale.

"Toţi candidaţii sunt avantajaţi, pentru că este un motiv în plus ca oamenii să se prezinte la vot. Pe lângă faptul că îşi aleg preşedintele ţării, poporul este chemat la vot să hotărască soarta oamenilor politici, pentru prima dată din 1990 încoace. Eu cred că o prezenţă masivă a oamenilor la vot este în beneficiul fiecărui candidat la funcţia de preşedinte al României. Cu cât sunt mai mulţi, cu atât şansele fiecăruia sunt mai mari", consideră Ioan Oltean.

Liderul PD-L a subliniat, însă, faptul că, dacă referendumul va trece de votul popular, parlamentul va deveni unicameral abia din următorul mandat, având în vedere că va fi nevoie de o revizuire a Constituţiei.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat joi avizul preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru organizarea unui referendum, în ziua alegerilor prezidenţiale, prin care românii să fie consultaţi cu privire la înfiinţarea unui Parlament unicameral, cu maximum 300 de membri.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5372
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8854
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.9082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb