Omniasig a înregistrat prime brute subscrise de aproximativ 2,4 miliarde lei în 2023

F.D.
Bănci-Asigurări / 19 martie

Omniasig a înregistrat prime brute subscrise de aproximativ 2,4 miliarde lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a încheiat anul 2023 cu rezultate solide pe principalele linii de business. Strategia companiei de creştere sustenabilă, prin permanenta îmbunătăţire şi adaptare a produselor şi serviciilor, a condus la o creştere a primelor brute subscrise de aprox. 12% faţă de anul 2022, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Compania continuă să se adapteze mediului macroeconomic volatil prin digitalizare, diversificarea portofoliului şi prin alinierea la practici ce vizează o dezvoltare inovativă în toate ariile de activitate.

Astfel, în 2023, compania a înregistrat prime brute subscrise de aprox. 2,4 miliarde lei. Totodată, valoarea totală a despăgubirilor plătite a fost în creştere faţă de anul anterior, ajungând la o valoare de aprox. 1,2 miliarde lei.

"Anul 2023 a adus multe provocări pentru piaţa asigurărilor din România, iar abordarea noastră strategică s-a bazat pe o creştere organică şi echilibrată. Pentru noi, anul trecut a fost despre apropierea faţă de clienţi, despre înţelegerea şi adresarea nevoilor acestora şi, mai ales, despre adaptarea companiei la noi tendinţe. Am trecut printr-un proces de re-poziţionare de brand, care rezonează mai mult şi cu noile generaţii, am implementat fluxuri digitale prin care am eficientizat interacţiunea clienţilor şi partenerilor cu OMNIASIG, îmbunătăţindu-ne constant produsele şi serviciile. Totodată, în 2023, ne-am definit şi mai clar strategia noastră ESG (Environment, Social, Governance), prin care ne manifestăm intenţia de a ne alinia la standardele de sustenabilitate. Am continuat eforturile noastre şi pe partea de educaţie şi educaţie financiară, prin organizarea diferitelor proiecte cu impact asupra comunităţilor defavorizate. În 2023 ne-am consolidat strategia pentru un business sustenabil, de încredere, care să răspundă nevoilor actuale ale pieţei, angajându-ne şi în anii următori să implementăm măsuri ce vor optimiza aspecte importante ale activităţii noastre.", a declarat Mihai Tecău, Preşedinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group.

Linia PROPERTY (asigurările de incendiu şi calamităţi naturale) a avut una dintre cele mai importante creşteri, de peste 20% în 2023, faţă de anul anterior, cu subscrieri de aprox. 370 milioane lei.

Linia asigurărilor de SĂNĂTATE a continuat să crească şi în 2023, ajungând la o valoare a primelor brute subscrise de aprox. 80 milioane lei, reprezentând o creştere de peste 10%.

Asigurările auto, CASCO şi RCA, au înregistrat o creştere agregată a primelor brute subscrise de aprox. 10% faţă de anul 2022, valoarea acestora pentru anul 2023 ridicându-se la aprox. 1,6 miliarde lei. Valoarea despăgubirilor plătite pe cele două linii în acest interval, cumulat, a crescut cu peste 8%, ajungând la aprox. 1 miliard lei.

Pe linia asigurărilor de RĂSPUNDERE CIVILĂ GENERALĂ, creşterea faţă de 2022 a fost de aprox. 20%, iar subscrierile au ajuns la o valoare de aprox. 120 milioane lei.

Rezultate în creştere au fost înregistrate şi pe linia asigurărilor de CĂLĂTORIE, unde nivelul subscrierilor a fost de aprox. 20 milioane lei, cu aprox. 40% mai mult decât în 2022. Valoarea despăgubirilor plătite pe această linie a crescut şi ea, cu aprox. 55%.

OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calităţii serviciilor oferite clienţilor prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internaţional. Astfel, clienţii care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugaţi să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS cumulat în anul 2023 a fost de 89,45%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9700
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9149
Gram de aur (XAU)Gram de aur352.8944

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb