OMS: Consumul de alcool creşte riscul de contractare a Covid-19 şi înrăutăţeşte efectele bolii

C.B.
Miscellanea / 16 aprilie 2020

Consumul de alcool creşte riscul de contractare a Covid-19 şi înrăutăţeşte efectele bolii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că riscul de contractare a Covid-19 este mai crescut în cazul persoanelor care consumă alcool şi a recomandat autorităţilor din întreaga lume să încerce să limiteze accesul la acesta în perioada de izolare, relatează CNBC.

OMS a spus că mai multe boli transmisibile şi nestransmisibile care pot face o persoană mai vulnerabilă privind contractarea de Covid-19 sunt asociate consumului de alcool.

"Oamenii ar trebui să reducă la minim consumul de alcool oricând, dar mai ales în timpul pandemiei de Covid-19", a transmis organizaţia.

În plus, a mai avertizat că alcoolul poate accentua problemele de sănătate mintală şi de comportament, mai ales în ţările în care autorităţile au impus măsuri stricte de distanţare socială.

OMS a atenţionat şi asupra "miturilor periculoase" potrivit cărora consumul în cantităţi mari de alcool tare poate ucide coronavirusul.

"Nu îl ucide", a infirmat organizaţia, adăugând că, dimpotrivă, poate cauza probleme serioase de sănătate, inclusiv decesul.

Aproximativ 3 milioane de decese înregistrate anual sunt atribuite consumului de alcool.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Acum vine și prohibiția...

    Daca punem in palma alcool de 70 de grade si vom face absorbtie nazala atunci Coronavirus va fi ars...apoi stingem arsura cu o bere Corona ce contine bacili anti-coagulare creier.

    Cum adica nu este bun alcoolul ?  

Teoria dobâzii
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.1417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3965
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9370
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb