Pandemia Covid-19 a afectat semnificativ prevenirea şi tratarea bolilor netransmisibile în spitale, mai ales în ţările cu venituri reduse, arată un studiu al OMS ce confirmă percepţia privind efectele crizei de coronavirus asupra serviciilor medicale, scrie cursdeguvernare.ro, conform G4Media.ro.
Studiul, publicat luni, a fost făcut în luna mai, în 155 de ţări.
Serviciile de sănătate au fost afectate parţial sau total de coronavirus în multe ţări, relevă studiul:
- în 53% din ţările care au luat parte la studiu a fost perturbată tratarea bolilor arteriale
- în 49% a fost afectat tratamentul pentru diabetici
- în 42% - tratamentul cancerului
- în 31% - urgenţele cardiovasculare
- în 63% - serviciile de recuperare
- în 94% din ţări, personalul medical care se ocupă de tratatea bolilot netransmisibile a fost relocat parţial sau total în tratatea pacienţilor Covid-19
- în peste jumătate din ţări, programele publice de scanare (de exemplu pentru cancerul la sân ori cancerul cervical) au fost amânate.
Cauze ale perturbării serviciilor medicale:
-anularea tratamentelor aflate în curs
-reducerea transportului public
-lipsa personalului medical, care a fost relocat la pacienţii Covid-19
-în 20% din ţări, o cauză principală a întreruperii serviciilor a fost lipsa medicamentelor sau a tehnicii medicale.
Studiul arată că există o legătură directă între gradul de afectare a serviciilor medicale pentru bolile netransmisibile şi evoluţia epidemiei de coronavirus dintr-o ţară. Furnizarea acestor servicii este tot mai afectată pe măsură ce numărul cazurilor de Covid-19 se înmulţesc.
1. analiza comparativa
(mesaj trimis de alex în data de 03.06.2020, 10:40)
Este clar faptul ca terapia bolilor cronice netransmisibile (depresie, cancer, diabet, hepatite, etc) a fost afectata de abordarea pandemiei COVID-19.
Mai relevant este: cate decese cauzate de bolile netransmisibile ar fi putut fi evitate in aceasta perioada, daca nu ar fi fost instituite masurile draconice de combatere a pandemiei.
Succesul combaterii pandemiei ar trebui privit comparativ: da, am prevenit X decese cauzate de COVID-19, dar trebuie sa recunoastem ca totodata am precipitat Y decese cauzate de boli cronice, care ar fi fost evitabile.
Nu este sanatos sa vorbim doar despre COVID si sa ignoram suferinta celor multi afectati de alte patologii.