Omul de afaceri Genică Boerică a fost prins la Milano şi adus în ţară

A.I.
Miscellanea / 29 august 2017

Genică Boerică (Sursa foto: captură Youtube)

Genică Boerică (Sursa foto: captură Youtube)

Omul de afaceri Genică Boerică a fost prins la Milano, după mai mulţi ani de căutări, el fiind adus în ţară în noaptea de luni spre marţi, potrivit Poliţiei Române.

El fusese localizat pe teritoriul Italiei, la Milano, prin Biroul SIRENE în luna iunie, iar luna aceasta Curtea de Apel din Milano a decis extrădarea sa, transmite News.ro.

Noaptea trecută el a fost adus în ţară.

În ianuarie 2014, Genică Boerică a fost condamnat definitiv la zece ani şi trei luni de închisoare într-un dosar privind returnări ilegale de TVA în valoare de peste 4,5 milioane de euro, precizează sursa citată.

El şi alţi 11 inculpaţi din acest dosar au fost obligaţi să înapoieze statului peste 11 milioane de lei, sumă la care se adaugă dobânzile şi penalităţile legale până la data achitării prejudiciului, scrie agenţia de presă.

După pronunţarea sentinţei, Genică Boerică nu a fost găsit de poliţişti, iar câteva luni mai târziu a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol, conform sursei citate.

În 2015, au circulat informaţii conform cărora acesta ar fi murit în Mexic.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb