OMV Petrom a preluat întreaga reţea Art Petrol

I.L.
Companii / 16 decembrie 2019

OMV Petrom a preluat întreaga reţea Art Petrol

OMV Petrom a anunţat, astăzi, preluarea a patru benzinării din reţeaua Art Petrol, după ce Consiliul Concurenţei şi-a exprimat acordul asupra tranzacţiei. În urma acestei mişcări economice, OMV Petrom devine deţinătorul întregii reţele Art Petrol, potrivit unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Reprezentanţii OMV Petrom au afirmat: "Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care OMV Petrom Marketing preia reţeaua de distribuţie carburanţi deţinută de Art Petrol SRL în România. În urma acestei tranzacţii, OMV Petrom îşi va extinde reţeaua cu patru unităţi, ajungând la 558 de staţii în România. Părţile au convenit să nu facă publică valoarea tranzacţiei".

Decizia a fost analizată de Consiliul Concurenţei din cauza suspiciunilor de monopol asociate tranzacţiei. Pentru a obţine acordul Consiliului, OMV Petrom şi-a asumat cesionarea a trei staţii de distribuţie de către cumpărătorii care au posibilitatea operării lor, potrivit sursei citate.

Prin această achiziţie, OMV Petrom s-a extins şi în zonele în care nu avea centre de distribuire, toate cele patru benzinării fiind situate în zone de circulaţie intensă.

Daniel Ion, retail manager OMV Petrom, a declarat: "Strategia OMV Petrom privind reţeaua de distribuţie urmăreşte optimizarea prezenţei teritoriale şi extinderea prezenţei în zone cu potenţial de creştere, cum ar fi noile zone rezidenţiale care se dezvoltă rapid, noile şosele de centură şi autostrăzile. Ne concentrăm în acelaşi timp pe calitatea produselor şi serviciilor oferite, astfel încât să răspundem cât mai bine obiceiurilor de consum ale clienţilor".

Grupul OMV Petrom este una dintre cele mai mari companii de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 58,3 milioane bep în 2018.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2310
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur596.5952

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb