OMV Petrom extinde reţeaua de staţii de reîncărcare pentru maşini electrice în Europa de Sud-Est

G.U.
Piaţa de Capital / 14 decembrie 2021

OMV Petrom extinde reţeaua de staţii de reîncărcare pentru maşini electrice în Europa de Sud-Est

OMV Petrom extinde reţeaua de reîncărcare pentru maşinile electrice în Moldova şi Serbia, în staţiile de distribuţie a carburanţilor Petrom şi OMV, conform unui comunicat remis, astăzi, redacţiei.

Astfel, OMV Petrom devine prima companie de energie din regiune cu o reţea de staţii electrice în patru ţări din Europa de Sud-Est. Infrastructura pentru alimentarea maşinilor electrice este dezvoltată împreună cu parteneri din sectorul mobilităţii electrice.

România, Bulgaria, Moldova şi Serbia vor fi conectate până la finalul anului 2022 printr-o reţea de aproximativ 100 de staţii de reîncărcare rapide şi ultra-rapide. Staţiile de reîncărcare rapidă asigură reîncărcarea a 80% din baterie în circa 40 de minute, iar pentru cele ultra-rapide, timpul estimat de reîncărcare este sub 20 de minute, se precizează în comunicat.

Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Downstream Oil, a declarat: "Ne extindem oferta de electro-mobilitate în toate ţările din regiune în care deţinem staţii de carburanţi. Practic, până la finalul anului 2022, circa 15% din reţeaua OMV şi Petrom din regiune va dispune de staţii de reîncărcare. Până în 2030, vom pune la dispoziţia clienţilor noştri peste 500 de puncte cu soluţii alternative pentru mobilitate, respectiv servicii de reîncărcare a maşinilor electrice, soluţii pe bază de gaze naturale precum GNL şi GNC, cât şi hidrogen".

Potrivit sursei citate, OMV Petrom a fost prima companie de energie din România care, în cadrul unui proiect pilot derulat împreună cu Electrica, a instalat în urmă cu patru ani primul punct de reîncărcare rapidă pentru maşinile electrice, într-o staţie de distribuţie carburanţi OMV.

În ultimii doi ani, compania a încheiat trei parteneriate cu Eldrive, Enel X şi Renovatio pentru a dezvolta o reţea de 80 staţii electrice rapide şi ultra-rapide în România şi în Bulgaria. Cel puţin 20 dintre acestea vor fi staţii de reîncărcare ultra rapidă. În prezent sunt funcţionale 19 staţii în Romania şi Bulgaria.

Totodată, OMV Petrom va extinde parteneriatul cu Renovatio în Moldova, cu minimum 5 staţii de reîncărcare, cu o putere instalată de 75 kW. Acestea vor fi instalate în staţii de carburanţi Petrom din Chişinău, dar si alte oraşe din ţară. De asemenea, va implementa în Serbia, până la sfârşitul primului semestru din 2022, în parteneriat cu charge&GO - platformă regională pentru reîncărcarea maşinilor electrice, 5 staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în staţiile de alimentare OMV, situate pe autostrăzile Serbiei. Puterea lor disponibilă va fi între 100 kW şi 200 kW.

.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. eu sper in 2024 sa castige alegerile Tariceanu si cu Adrian Nastase,sa aduca bani la buget prin vanzarea pachetului minoritar de la SNP si prin vanzarea unui pachet mare la SNG,ca inainte SNP cu statul majoritar avea pierderi,acum are profit aproape an de an,SNG va avea si el profituri mai mari daca va fi condus de un privat,de aceea eu si socrul meu vom vota in 2024 Tariceanu cu Adrian Nastase

    1. Si nevasta si soacra?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

14 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9432
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3142
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7342
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9246
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.8267

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
unicornulvesel.ro
erfi.ro
spotmedia.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro