Grecia continuă să se împrumute de pe pieţele financiare

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie 2010

Grecia va continua să se împrumute, în pofida costurilor mari de pe pieţele financiare, a declarat minis­trul elen al Finanţelor, George Papaconstantinou.

"Ţara noastră se împrumută şi va continua să se împrumute", a declarat Papaconstantinou, adăugând: "Urmărim cu mare atenţie situaţia, însă obiectivul nostru nu este evoluţia zilnică a randamentelor, ci recâştigarea credibilităţii şi lansarea unui proces de dezvoltare viabil".

Oficialul elen a precizat că guvernul a iniţiat un program serios de stabilizare, autorităţile aplică atent politica bugetară şi intenţionează să efectueze modificări structurale importante.

Randamentul obligaţiunilor elene cu scadenţă la zece ani a atins, ieri, nivelul istoric de 7,322%, cel mai ridicat de la adoptarea euro de către Grecia, în 2001, ceea ce alimentează temerile legate de capacitatea statului de a continua să se împrumute.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb