One United Properties anunţă o majorare de capital de până la 70 de milioane de euro

J.P.
Miscellanea / 2 noiembrie 2020

One United Properties anunţă o majorare de capital de până la 70 de milioane de euro

Compania One United Properties anunţă o creştere de capital de până la 70 de milioane de euro. În urma Adunării Generale a Acţionarilor, care a avut loc luni, 28 septembrie, a fost aprobată această creştere de capital, la o evaluare de 380 de milioane de euro înainte de majorare şi de până la 450 de milioane după majorare, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Victor Căpitanu, co-fondator One United Properties: "Noua structură de capital a companiei ne permite consolidarea proiectelor de dezvoltare imobiliară şi accelerarea creşterii. Pe baza sa, vom putea ajunge cu capitalul social până la 100 de milioane de euro şi la capitaluri proprii de peste 200 de milioane de euro. Ceea ce asigură continuitate în implementarea viziunii companiei de a livra proiecte sustenabile de referinţă, dar ne permite şi să ne transformăm din dezvoltator în investitor şi dezvoltator."

Compania One United Properties are de anul acesta şi doi administratori noi în Consiliul de administraţie. Marius Diaconu este fondator şi CEO al companiei Altius, jucător în domeniul medicinei veterinare, dar şi un investitor activ cu o experienţă de peste 20 de ani în domenii precum piaţa imobiliară, IT, agricultură, entertainment, atât în Europa, cât şi în Asia şi Statele Unite. Claudio Cisullo este antreprenor în serie şi investitor, fondator şi Preşedinte al CC TrustGroup AG, business de familie din Elveţia, implicat în investiţii, creştere şi administrare de companii încă din 1997, cu un portofoliu actual de 14 companii şi participaţii în capitaluri proprii în domenii precum biotehnologie, mărfuri, timp liber, produse farmaceutice, sectoare de servicii profesionale, proprietate şi tehnologie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Turnurile One din Floreasca sunt construite ilegal

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb