ONU:Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate privind Coreea de Nord

J.P.
Internaţional / 20 octombrie 2021

Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate privind Coreea de Nord

Consiliul de Securitate al ONU va organiza miercuri o reuniune de urgenţă cu uşile închise privind Coreea de Nord, care marţi a lansat o rachetă balistică de pe un submarin sporindu-şi astfel capacităţile militare, informează AFP din surse diplomatice de la New York, conform Agerpres.

Sesiunea, care va avea loc miercuri după-amiază, este organizată la solicitarea Marii Britanii şi a Statelor Unite, la care ulterior s-a alăturat şi Franţa.

Coreea de Nord a anunţat miercuri testarea cu succes a unui "nou tip" de rachetă balistică lansată de un submarin cu o zi înainte. Acest cel mai recent test nord-coreean ar putea constitui un progres tehnologic considerabil într-un moment în care cele două Corei, din punct de vedere tehnic încă în război, par să fie angajate într-o cursă a înarmărilor, iar dialogul dintre Washington şi Phenian se află în impas.

Arma este dotată cu "multe tehnologii avansate de control şi ghidare", potrivit agenţiei oficiale nord-coreene KCNA, care mai afirmă că aceasta a fost lansată cu acelaşi submarin, 8.24 Yongung, folosit în primul său test cu rachete balistice strategice (SLBM) în urmă cu cinci ani.

Phenianul a lansat deja de două ori rachete de pe submarine, în 2016 şi 2019. Pentagonul şi analiştii cred însă că rachetele au fost lansate de pe o platformă scufundată.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro