ONU:Statele Unite cer o reuniune a Consiliului de Securitate pe subiectul crizei ucrainene

G.U.
Internaţional / 28 ianuarie

Linda Thomas-Greenfield (Sursă foto: Twitter)

Linda Thomas-Greenfield (Sursă foto: Twitter)

Statele Unite au solicitat organizarea, luni, a unei reuniuni publice a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a discuta "ameninţarea la adresa păcii şi securităţii internaţionale reprezentată de acumularea forţelor ruse la graniţa cu Ucraina", informează Reuters, care citează surse diplomatice, potrivit Agerpres.

"Peste 100.000 de militari ruşi sunt dislocaţi la graniţa cu Ucraina, iar Rusia se angajează în alte acte de destabilizare ce vizează Ucraina, ceea ce constituie o ameninţare clară la adresa păcii şi securităţii internaţionale şi a Cartei Naţiunilor Unite", a declarat ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, conform AFP.

"În timp ce continuăm fără încetare abordarea diplomatică pentru a reduce tensiunile în faţa acestei ameninţări grave la adresa păcii şi securităţii europene şi globale... membrii Consiliului de Securitate trebuie să examineze cu atenţie faptele", a spus Linda Thomas-Greenfield într-un comunicat.

Aceştia trebuie "să ia în considerare ce este în joc pentru Ucraina, pentru Rusia, pentru Europa şi pentru obligaţiile şi principiile fundamentale ale ordinii internaţionale dacă Rusia va invada în continuare Ucraina", a spus ea, făcând implicit aluzie la anexarea peninsulei Crimeea în 2014 de către Rusia.

Iniţial, Statele Unite au sperat să poată organiza vineri această reuniune a Consiliului de Securitate, potrivit unor diplomaţi. Dar, conform acestor surse, au acceptat să fie amânate pentru luni pentru a nu interfera cu discuţia telefonică dintre preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi omologul său rus, Vladimir Putin programată vineri.

Luni va fi ultima zi a preşedinţiei norvegiene a Consiliului, care va fi preluată de marţi de către Rusia pentru luna februarie. Cererea unei întâlniri luna viitoare ar fi fost mai complicată pentru Statele Unite, în condiţiile în care Rusia controlează agenda Consiliului.

La mijlocul lunii ianuarie, Statele Unite au lăsat să se înţeleagă că nu intenţionează să sesizeze Consiliul de Securitate decât după o posibilă intervenţie militară în Ucraina, aşa cum a fost în cazul Crimeei.

Potrivit unei surse diplomatice, SUA s-au răzgândit "pentru a se pregăti mai bine" pentru o astfel de eventualitate."Când are loc o intervenţie militară, se întâmplă rapid", a explicat această sursă sub condiţia anonimatului. O reuniune a Consiliului,"este, evident, un pic de teatru".

"Acum nu este momentul să aşteptăm şi să vedem. Acum este necesară toată atenţia Consiliului", a spus Linda Thomas-Greenfield în comunicatul său de presă.

Într-un interviu recent acordat televiziunii publice din România, ea a subliniat că o sesizare a Consiliului ar permite izolarea Rusiei."Chiar dacă are drept de veto, se va simţi izolarea ei în faţa unui front unit", a spus ea.

"Când suntem uniţi împotriva ruşilor, puterea de veto este slăbită", a spus ea, menţionând Crimeea."Am avut 13 voturi în favoarea unor acţiuni împotriva ruşilor, o abţinere şi un nu; a fost dreptul de veto al Rusiei. Au fost complet şi total izolaţi şi sperăm că aşa va fi şi de data aceasta", a adăugat ea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

20 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9477
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6725
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8048
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8325
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.4633

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro